Este oficial. Consiliul Local a aprobat transformarea în parc a ruinelor de la Rulmentul. Vor fi 17,5 ha de parcuri și spații verzi

Consiliului Local a aprobat propunerea de demarare a proiectului de regenerare urbană a fostei platforme industriale Rulmentul, prin transformarea ei în zonă verde și de agrement. Acest proiect a fost inclus în lista de propuneri pe care Primăria Brașov a transmis-o către Agenția de Dezvoltare Regională Centru, pentru accesarea de fonduri nerambursabile în exercițiul financiar al Uniunii Europene, 2021-2027.

La baza proiectului stă unul dintre cele trei scenarii propuse de către experții Băncii Mondiale, care are ca principal scop transformarea zonei într-un imens parc de aproximativ 31 de hectare. Astfel, pe 17,5 ha se amenajează parcuri și spații verzi create pe loturi, iar pe restul suprafeței se vor păstra doar clădirile cu valoare arhitecturală, care vor fi reconsolidate, renovate și utilizate pentru diferite tipuri de funcționalități. Proiectul include amenajarea unui parc de distracții, a unui sat pentru activități sportive, studio de filme, muzeu, școală, grădiniță și centru expozițional.

,, Avantajul acestei zone este că are o locație relativ bună, lângă o dezvoltare imobiliară făcută în ultimii ani (zona nouă a cartierului Tractorul, n.n.), mare parte din teren este proprietate publică, deci permite intervenții relativ rapid. Plecând de la aceste date, noi am propus trei scenarii de dezvoltare. Primul scenariu propune o conservare a patrimoniului industrial existent acolo. A doua propunere este o abordare imobiliară ambițioasă, care propune un focus mai mare pe parte de rezidențial și birouri. A treia propunere este un «cartier verde», care să fie un pol care să încurajeze dezvoltarea din jurul acestui parc”, a explicat Marcel Heroiu, reprezentantul Băncii Mondiale.

„Acest proiect își propune să genereze reconversie urbană în zona la care ne referim, și dorim să accesăm fonduri europene nerambursabile prin Programul operațional regional, iar prima etapă este adoptarea acestei hotărâri. În completare la acest proiect, vom demara procedurile pentru a transforma fostul depou de tramvaie tot într-o zonă asemănătoare cu Rulmentul, cu facilități pentru educație, sport și zonă verde“, a declarat primarul George Scripcaru.

 

Adauga comentariu