Fostul șef al Poștei Brașov condamnat la doi ani de închisoare pentru delapidare

Magistații Curții de Apel Brașov au dat sentința definitivă în cazul unui dosar de delapidare cu prejudiciu de peste 1 milion de lei. „Condamnă inculpatul Constantin Olimpiu Nicolae la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată.

Condamnă inculpata Pribescu Mioara la pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice şi dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare în formă continuată.

Dispune achitarea inculpatul Fecioru Marius Constantin pentru infracţiunea de instigare la delapidare în formă continuată.

Obligă în solidar inculpaţii Constantin Olimpiu Nicolae şi Pribescu Mioara să plătească Poștei Române suma de 1.128.227 lei reprezentând despăgubiri civile.

Cum s-au delapidat banii

Marius Constantin Fecioru, fost secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, a fost judecat pentru constituirea unui grup infracţional, instigare la abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă. În acest caz a fost audiat şi fostul ministru Valerian Vreme care s-ar fi folosit de Poşta Română pentru a trimite felicitări de Crăciun electoratului său.

A fost judecată şi Mioara Pribescu, fost director executiv al Direcţiei economice din Companiei Naţionale Poşta Română SA (CNPR), fiind acuzată de instigare la abuz în serviciu, în formă continuată, trafic de influenţă şi constituire a unui grup infracţional organizat, dar și Constantin Olimpiu Nicolae, fost director al Direcţiei Regionale de Poştă Braşov, el fiind acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)Marius Constantin Fecioru, în calitate de secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (însărcinat „să coordoneze, să monitorizeze şi să ia toate măsurile necesare pentru restructurarea Companiei Naţionale Poşta Română SA pe centre de profit”, „să monitorizeze implementarea Strategiei de restructurare şi modernizare a Companiei Naţionale Poşta Română, aprobată prin hotărâre de guvern”), Mioara Pribescu, director în cadrul CNPR SA şi Constantin Olimpiu Nicolae, directorul Direcţiei Regionale de Poştă Braşov, împreună cu alte persoane, ar fi constituit o grupare ce a pus în aplicare un mecanism prin care CNPR distribuia trimiteri poştale, fără ca, pentru o parte din corespondenţa prezentată de o anumită societate comercială, să încaseze preţul serviciului prestat.

Astfel, în perioada mai 2011 – martie 2012, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, Nicolae, la instigarea Mioarei Pribescu şi a lui Marius Constantin Fecioru, ar fi dispus distribuirea repetată, de către Compania Naţională „Poşta Română” S.A., fără ştampilare şi facturare, în folosul unei anumite societăţi comerciale, a unor loturi de corespondenţă procesate în poştă hibridă (serviciu complex ce combina serviciul nonpoştal de pregătire cu serviciul poştal de trimitere a corespondenţei comerciale).

Loturile de corespondenţă comercială ar fi fost indicate de Olimpiu Nicolae sau de Mioara Pribescu. În acest fel, Poşta Română a fost prejudiciată cu 1.128.288 de lei.

Adauga comentariu