FOTO Ce obiective turistice din Brașov sunt recomandate de celebrul Ghid Michelin

Ghidul Michelin rezervat călătoriilor acordă stele celor mai atractive obiective turistice din toată lumea. Acestea pot primi o stea, două sau trei. Adică este interesant, merită vizitat sau trebuie neapărat vizitat.

Singurul obiectiv turistic din Brașov care a primit trei stele în Ghidul Michelin, adică distincția maximă este Cetatea Prejmer.

Cetatea Prejmer care adăposteşte Biserica Fortificată din localitate este una dintre cele mai bine păstrate fortificaţii din Europa, dar şi cel mai vechi monument istoric din Braşov. Este printre puţinele care nu au fost dărâmate de comunişti, ci din contră. Chiar Nicolae Ceauşescu a dat 18 milioane de lei pentru restaurarea ei.

Cetatea are forma unui cerc care înconjoară Biserica Evanghelică, ziduri înalte de 12 metri şi groase de 3-4 metri. Cetatea a fost atacată de 50 de ori de turci. Se spune că cetatea a picat o singură dată în mâinile duşmanilor, dar doar pentru că veniseră ca prieteni, iar după ce au pătruns în cetate s-au transformat în cuceritori.

Biserica adăposteşte unul dintre cele mai vechi altare din Transilvania, pictat în secolul al XV-lea, dar şi multe alte atracţii unicat. Una dintre atracţii este stuparul de cămăruţe care este unic. Sunt practic 274 de încăperi mici, câte una pentru fiecare familie din sat. Numărul camerei era acelaşi cu al casei, de aceea toate sunt numerotate. Aici se adăposteau oamenii în cazul unei invazii. De asemenea Drumul Străjii pe lângă zidurile cetăţii este foarte bine păstrat, iar în cazul altor fortificaţii el nu mai există. Mai este şi Orga Morţii, practic o scândură cu cinci puşti pe o parte şi cinci pe alta, care se rotea şi devenea o adevărată mitralieră. Era folosită atunci când cetatea era atacată.


Patru obiective turistice cu două stele Michelin

Piața Sfatului, Biserica Neagră, Castelul Bran și Zona Rucăr –Bran au primit fiecare câte două stele în ghidul Michelin.

Atracția principală a Pieței Sfatului este Casa Sfatului. Este acum unul dintre simbolurile Braşovului şi kilometrul zero al oraşului. De aici se măsoară toate distanţele spre celelalte judeţe. În clădire poate fi vizitat Muzeul de Istorie. Pe Casa Sfatului există singura stemă color a Braşovului. Este a doua cea mai vizitată clădire din Braşov, după Biserica Neagră. 

Clădirea este atestată oficial de la 1420 şi atunci era folosită pe post de turn de avetizare în cazul incendiilor şi al invaziilor. Casa Sfatului pe care o vedem acum s-a construit pe etape în secolele XV-XVI, iar în anii 1770-1778  a capătat forma de astăzi cu o singură excepţie: turnul era în forma unui bulb de ceapă. A fost modificat în 1910 când s-a construit actualul turn în patru ape. 

Casa Sfatului a fost locul unde se luat toate deciziile importante, un fel de tribunal medieval. Aici se pronunţau sentinţele la moarte, iar condamnaţii erau executaţi prin diferite metode în funcţie de statutul social. Oamenii cu stare erau decapitaţi, hoţii de rând erau spânzuraţi, iar vrăjitoarele erau arse pe rug. Aici au fost judecaţi capii răscoalei împotriva austriecilor în 1689. Locul execuţiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piaţa Sfatului. 

Biserica Neagră de astăzi se înalţă pe locul unei biserici romanice mai vechi din secolul al XIII-lea. Biserica a supraviețuit mai multor cutremure, dar devastatorul incendiu în 21 aprilie 1689 a distrus-o aproape total. Focul a cuprins biserica parohială, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Au început apoi lucrări de renovare extinse care au conferit interiorului un aspect baroc. A fost nevoie de peste 50 de ani ca lăcaşul de cult să fie refăcut. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră.

Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din sud-estul Europei, măsurând 65 de metri înălţime, 89 de metri lungime şi 38 de metri lăţime. Din lungimea totală a construcţiei, 31 m sunt reprezentaţi de cor, 42 m de naos şi 16 m de baza turnului.

Biserica Neagră este celebră nu doar prin dimensiunile sale, ci şi prin faptul că aici se află cel mai mare clopot din România, un clopot din bronz care cântăreşte şase tone. Corul susţinut de contraforţi exteriori, decoraţi cu edicole care adăpostesc statui de sfinţi, constituie unul din puţinele exemple de acest tip din Transilvania.

Orga Buchholz este cea mai importantă piesă de interior a Bisericii Negre şi are 179 de ani. A fost construită în anul 1839 de Carl August Buchholz. Instrumentul nu a fost modificat absolut deloc, astfel că sunetul este unul de excepţie. 

Castelul Bran este cel mai vizitat obiectiv turistic al Brașovului, dar și al României. Culoarul Rucăr-Bran este recomandat pentru perisajele superbe.

Bazele castelului Bran au fost puse de cavalerii teutoni în 1225, când a fost construită o fortificaţie din lemn. Castelul a fost cetate de apărare mai multe secole şi aşa a apărut şi mitul lui Dracula, datorită cârţii lui Brian Stocker. Se pare că Vlad Ţepeş nu a locuit niciodată la Bran, dar legenda lui Dracula a făcut castelul faimos în toată lumea. În 1920, Consiliul Orăşenesc Braşov a donat Castelul Bran reginei Maria ca recunoştinţă pentru infăptuirea Marii Uniri de la 1918. Branul a ajuns în proprietatea statului în 1948 şi a fost restaurant în anii 90. În anul 2000 Branul a fost revendicat de Dominic de Habsburg. Arhiducele a intrat în proprietatea castelul în 2009 şi a fost nevoit să îl remobilize, deoarece statul român a mutat de acolo colecţii pe care le avea în proprietate. 

Turiştii care vin La Castelul Bran pot vizita acum 23 de camere, număr dublu fată de perioada când Branul făcea parte din patrimoniul naţional. Majoritatea pieselor de mobilier expuse au fost cumpărate din consignaţii din Italia şi datează din aceeaşi perioadă cu piesele originale. Din păcate, vizitatorii pot vedea foarte puţine obiecte care au aparţinut familiei regale. Printre acestea se află costumul popular preferat al reginei Maria, una dintre coroanele regale şi un pumnal ale regelui Ferdinad, dar şi cartea de oaspeţi a reginei Maria şi a principesei Ileana. 

O mare atracție este acum și Tunelul secret. Acesta există din 1930 și a fost construit la ordinul Reginei Maria pentru a uşura parcurgerea de către regina bolnavă de artrită a drumului dintre castel şi parcul unde îi plăcea să se relaxeze.

Administratorii Castelului Bran au decis să reamenajeze tunelul şi să îl pună la dispoziţia turiştilor. Aceștia urcă într-un lift cu o capacitate de cinci persoane, coboară 30 de metri sub pământ tot prin vechea fântână, iar apoi parcurg la pas tunelul de 40 de metri lungime pentru a ajunge în parcul regal. Călătoria cu liftului durează 56 de secunde. Investiţia s-a ridicat la 1 milion de euro.

Tunelul nu este unul simplu, iar traversarea lui este o adevărată experienţă multimedia. De-a lungul său sunt mai multe holograme care vor prezenta Castelul Bran de-a lungul istoriei sale. Turiştii se întâlnesc cu Regia Maria, Principesa Ileana sau Vlad Ţepeş. În momentul în care vizitatorul ajunge în dreptul hologramelor, acestea prind viaţă, se mişcă, urmăresc turiştii cu privirea sau le fac cu mâna. În tot acest timp, printr-un ghid audio, vizitatorii află informaţii despre personaje.  Din peisaj nu putea lipsi nici contele Dracula care le oferă vizitatorilor o experienţă ne neuitat. La final, tot cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră, turiştii pot face o poză cu personajele istorice, cu Dracula, iar pe fundal va apărea imeginea Castelului Bran. 

Cetatea Făgăraș și strasa Sforii, atracții interesante

Câte o stea în celebrul ghid Michelin au primit Muzeul de Artă și Etnografie, Strada Sforii, Cetatea Făgăraș și Sinagoga din Brașov.

Cetatea Făgăraș a avut o ascensiune majoră în ultimii ani depășind 150.000 de vizitatori pe an. Aici se poate vedea temutul instrument de tortură Fecioara de Fier, o cuşcă de metal, care avea în interior un sistem cu mai multe cuţite. În momentul în care cuşca era închisă, ţepuşele străpungeau trupul celui condamnat la moarte. Cum scopul era ca victima să sufere cât mai mult, sistemul de ţepuşe era construit în aşa fel încât să nu ucidă instantaneu. Cuţitele străpungeau picioarele, mâinile, pieptul şi chiar ochii persoanei condamnate. Legenda spune că putea dura şi două zile până când cel rănit îşi dădea sfârşitul după chinuri groaznice. Practic, cel torturat sângera până murea.

O altă mare atracţie a cetăţii este garda formată din zece străjeri (pedestraşi cum li se spunea în urmă cu câteva secole). Soldaţii poartă armuri şi vor face schimbul de gardă în fiecare sâmbătă şi duminică la ora 12.00. Costumele sunt cât se poate de autentice şi sunt copii fidele ale celor care au existat în secolul al XVII-lea. Au fost realizate după schiţele existente la muzeul cetăţii din Făgăraş. 

Acum trei ani a fost redeschisă pentru prima dată după 50 de ani sala tronului, care are mai multe încăperi şi este impresionantă. A fost amenajată aşa cum a fost ea în perioada de glorie a edificiului. Aici au fost primiţi zeci de regi şi regine din toată lumea. Au fost aduse 67 de zilţuri şi candelabra toate aparţinând stilului renascentist. Tot mobilierul a fost făcut la comandă. 

Pe lângă atracţiile noi, cetatea are o istorie de peste 600 de ani. A fost preferata Doamnei Stanca soţia lui Mihai Viteazu care a ţinut aici celebrele baluri medievale, dar a fost şi o temută închisoare comunistă.

Strada Sforii din Braşov a fost declarată oficial cea mai îngustă stradă din Europa de Est. Are o lăţime care variază între 111 şi 135 de centimetri şi o lungime de 80 de metri. A fost atestată documentar în secolul al XVII-lea şi mult timp a fost folosită doar ca o cale de legătură între străzile Porta Schei şi Cerbului. Se spune că pe aici treceau în trecut pompierii ca să ajungă mai uşor în Schei în cazul producerii unor incendii. 

Turștii vin să vadă astăzi Strada Sforii, fie atraşi de arhitectura din jur, fie din pură curiozitate. Un lucru este cert: este unul dintre cele mai fotografiate locuri din Braşov şi unul dintre locurile preferate pentru deja celebrul selfie. Strada Sforii are şi o legendă care prinde şi astăzi foarte bine la îndrăgostiţi. Se spune că în perioada medievală aici se ascundeau cuplurile pentru a se săruta în intimidate, dar şi tinerii îndrăgostiţi ai căror părinţi nu erau de acord cu relaţia lor. Legenda care a rezistat peste ani spune că tinerii îndrăgostiţi care se sărută pe Strada Sforii sunt destinaţi să rămână împreună toată viaţa.  

 

 

 

 

Adauga comentariu