FOTO VIDEO Centrul HOSPICE Casa Speranței reabilitat cu 200.000 de euro. Economiile care se vor face la energie vor aduce în plus 140 de zile de spitalizare gratuită pe an pentru bolnavii de cancer

O colaborare de succes între HOSPICE Casa Speranței, Habitat for Humanity România și Engie România au făcut posibilă reabilitatea Centrului HOSPICE, clădirea încadrându-se acum ca eficiență energetică la clasa A. Acest lucru aduce o economie de 60.000 de lei pe an la facturile de energie, echivalentul a 140 zile de spitalizare sau a 395 de vizite de îngrijire la domiciliul pacienților. Investiția se ridică la 200.000 de euro.

În ultimele 12 luni, Habitat for Humanity România a coordonat lucrările de reabilitare și eficientizare energetică a centrului, cu sprijinul financiar al companiei ENGIE Romania. Acum, centrul HOSPICE are o centrală termică performantă și un acoperiș nou, cu panouri solare, iar fațada clădirii a fost refăcută complet și izolată termic. Centrul de zi pentru copii și saloanele de internare, puternic avariate în urma unor infiltrații de apă, au fost de asemenea renovate. Lucrările s-au făcut fără a afecta activitatea zilnică a Centrului.

Renovări mult așteptate

Clădirea cu o suprafață de 1280 metri pătrați nu mai fusese renovată de la deschiderea din 2002. Acoperișul avariat și izolația precară au avut un impact considerabil atât asupra confortului pacienților, cât și a cheltuielilor de întreținere. La lucrările de reabilitare au contribuit și 25 de angajați ENGIE Romania, care au fost voluntari pe șantier.

Clădirea HOSPICE Casa Speranței din Brașov este prima unitate de îngrijire paliativă din România. Peste 2000 de adulți și copii care suferă de boli incurabile beneficiază gratuit de servicii de îngrijire paliativă. Centrul include secții de internare pentru adulți și copii, centre de zi, săli pentru kinetoterapie, cabinet de consiliere psihologică și unitate pentru îngrijiri în regim ambulatoriu și oferă și servicii de îngrijire paliativă la domiciliul pacienților.

HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România. HOSPICE este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de acest tip. 

Organizația are două centre cu servicii integrate, în Brașov și București, și echipe mobile în Făgăraș și Zărnești, pentru îngrijirea persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. În cei 25 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 22.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

 

Adauga comentariu