FOTO VIDEO Cetatea Râşnovului, vedeta Braşovului. A fost platou pentru filme celebre, are o istorie impresionantă şi acum va fi reabilitată cu fonduri europene

Cetatea Râşnov a primit o finanţare de 16 milioane de lei, fonduri europene pentru reabilitatre. După mai multe procedure birocratice şi licitaţii la care nu s-a prezentat niciun constructor, Primăria Râşnov a reuşit în sfârşit să găsească o firmă care să se ocupe de lucrări: Romconstruct Group SRL. Pentru că atribuirea contractului a durat aproape un an şi pentru că iarna bate la uşă, lucrările vor începe probabil în primăvară şi vor dura 2 ani. 

Cu banii europeni se vor face consolidările necesare, dar se vor reconstrui turnurile şi două căsuţe. Zidurile de apărarea vor fie le refăcute pentru a atăta exact ca acum câteva secole.Tot la Râşnov se vor reface şi instalaţiile la utităţi, se vor amenaja două muzee, ateliere meşteşugăreşti, o zonă de spectacole şi un centru de informare pentru turişti. 

Cetatea Râşnov este una dintre vedetele Braşovului. În fiecare an atrage tot mai mulţi turişti. Anul trecut a depăşit  500.000 de vizitatori, dintr ecare 450.000 au plătit biletul de intrare, restul beneficiind de gratuităţi. Centrul istoric al Râşnovului este locul de plecare spre cetate fie alegeţi creamaliera, fie că vreţi să mergeţi de jos. Este pietonal, iar turiştii se pot relaxa exact ca în marile oraşe europene şi pot admira cetatea fără să mai fie deranjaţi de maşini. În cetate sunt străjeri îmbrăcaţi în haine de epocă, iar aceştia le povestesc turiştilor istoria fortificaţiei. Intrarea la Cetatea Râşnov costă 10 lei. 

Bastionul de apărare al Transilvaniei

Prima menţiune documentară despre cetatea Râşnov datează din anul 1335 când, cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetate, care fiind puternic fortificată a rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile ei. Cetatea Râşnov este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificaţiei din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni a începutul sec. al XIII-lea.

Cetatea Râşnov controla prin poziţia sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râşnoavei. Dată fiind importanţa trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar şi după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredinţând fortificaţia de la Râşnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. În anul 1427, împăratul Sigismund de Luxembrug a vizitat cetatea Râşnov, pe care a trecut-o în administrarea comunităţii locale, căreia i-a acordat rangul de târg. 

Misterul fântânii de 147 de metri adâncime

Cel mai mare mister de la Râşnov este ţesut în jurul fântânii din cetate despre care legendele spun că ar avea 147 de metri adâncime, adică aproximativ cât un bloc cu 50 de etaje. Despre ea se mai spune că ascunde o mare comoară, dar nimeni nu se încumetă să coboare atât de adânc în subteran pentru a vedea dacă comoara există sau nu. Că fântâna există nu există niciun dubiu, dar este încă un mister cât de adâncă este şi dacă ascunde sau nu comori. Legenda locului spune că fântâna a fost construită de doi prizonieri turci care au lucrat la ea aproape 15 ani. Se spune că li s-a promis că dacă termină lucrarea vor fi eliberaţi. Tot legenda spune că după ce au ajuns la o adâncime de 147 de metri prizonierii au fost eliberaţi. Datele istorice confirmă faptul că fântâna a fost construită în 15 ani, între 1625 şi 1640, dar că fântâna are doar 75 de metri adâncime. Fântâna încă există şi poate fi admirată de turişti.

Platou de filmare

Cetatea Râşnov a fost şi platou de filmare. Ultima peliculă important care s-a filmat aici a fost  „Vlad The Impaler” (Vlad Ţepeş: Imperiul sângelui), în regia lui Keoni Waxman, în 2016.  Cu un an înainte în cetate s-a mai filmat pelicula Regele Scorpion, un lungmetraj a cărui acţiune are loc cu 10.000 de ani Î. Hr., iar producătorii au căutat cadre naturale cu stânci, peşteri, peisaje cât mai sălbatice. 

Două dintre cele mai cunoscute filme ale regretatului regizor Sergiu Nicolaescu au fost filmate la Cetatea Râşnov. Este vorba despre „Dacii“ (1966) şi „Nemuritorii“ (1974). În 1965 în cetatea Râşnov s-a filmat pelicula „Steaua fără nume“ o coproducţie româno-franceză, în care juca diva cinematografului francez Marina Vlady.

Tot în zona Râşnovului s-a mai filmat în 2002 celebrul, „Cold Mountain“,  regizat de Anthony Minghella,  ai cărui protagonişti au fost Jude Law şi Nicole Kidman. Pentru rolul din acest film, actriţa Renée Zellweger a câştigat un Oscar penyru rol secundar. Tot la Râşnov,  Kevin Kostner a filmat miniseria „Hatfields and McCoy care i-a adus un Glob de Aur.  Actorul chiar a mulţumit României şi oamenilor din Râşnov în momentul în care şi-a ridicat trofeul. 

 

Adauga comentariu