Începutul lunii septembrie aduce la Brașov cea de-a IX-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival

De joi, 2 septembrie, și până duminică, 5 septembrie, iubitorii muzicii bune sunt așteptați în cele trei locații în care vor avea loc evenimentele festivalului: Piața Sfântul Ioan (scena principală), Piața Brassaï (scena Raiffeisen) și Parcul Central Nicolae Titulescu.

Ediția a IX-a a festivalului aduce în acest an la Brașov mai mult decât concerte - aduce la viață conceptul unui festival de muzică complex și complet, cu activități și ateliere pentru cei mici, proiecții de filme în aer liber, workshop-uri și masterclass-uri, târg de viniluri și concerte de tip jam session care vor prelungi atmosfera de festival până târziu în noapte.

Orașul de la poalele Tâmpei va prinde viață pe ritmuri de saxofon, chitară și pian și îi va implica atât pe iubitorii de jazz și blues, cât și pe cei mici.

Deoarece Brașov Jazz & Blues Festival își dorește să încurajeze și artiștii români în misiunea lor de a crea muzică de calitate, acestora le-a fost dedicată propria scenă, în Piața Brassaï. Intrarea la concertele din Piața Brassaï este gratuită, în limita locurilor disponibile.

După lăsarea întunericului, Piața Brassaï se transformă în zonă de cinema în aer liber.

Pe scena principală a festivalului, amplasată în Piața Sfântul Ioan, se vor desfășura concertele cu artiștii internaționali.

Pe scenă vor urca 38 de artiști din 8 țări: Laura Cox (FR), Kirk Fletcher (USA), Mădălina Pavăl Live Orchestra (RO), Sax Gordon (USA), Lars Kutschke Band (DE/HU), Dana Gillespie (UK), Joachim Palden Trio (AU), Isabella Lundgren (SE), Nguyên Lê Streams Quartet (FR/USA/CA).

Biletele și abonamentele pentru concertele din Piața Sf. Ioan au fost puse în vânzare online pe www.biletebrasov.ro.

Participarea la concertele pe bază de bilet din Piața Sf. Ioan este permisă exclusiv: persoanelor vaccinate; persoanelor care prezintă dovada unui test RT-PCR negativ efectuat în urmă cu maxim 72 ore sau test antigen rapid efectuat în urmă cu maxim 24 de ore; persoanelor care au trecut prin boală (fapt dovedit prin documente medicale). Testele rapide antigen vor disponibile la acces și se vor putea face, contra cost, de către personal autorizat.

Mai multe amănunte găsiţi pe site-ul oficial https://brasovjazz.ro/

şi pe pagina de Facebook a evenimentului https://www.facebook.com/Brasovjazz/

Adauga comentariu