Le-ați văzut? Două minore dispărute la Brașov

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale desfășoară activități de depistare a unei minore, în vârstă de 16 ani din municipiul Brașov, județul Brașov.

Polițiștii au fost sesizați la data de 19 iulie 2020 de către sora minorei, care a declarat faptul că, persoana în cauză a plecat în noaptea de 18/19 iulie 2020, de la domiciliul din municipiul Brașov, județul Brașov și nu a mai revenit până în prezent.

Fata are 1,70 m înălțime, aproximativ 45 kg, constituție: atletică, păr: lung, șaten. Minora are asupra sa telefonul mobil.

De asemenea, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale desfășoară activități de depistare a unei minore, în vârstă de 14 ani din municipiul Brașov, județul Brașov.

Polițiștii au fost sesizați la data de 29 iulie 2020 de către părinții minorei, care au declarat faptul că, persoana în cauză a plecat în noaptea de 29 iulie 2020, în intervalul orar 00:30-02:30, de la domiciliul din municipiul Brașov, județul Brașov și nu a mai revenit până în prezent.

Fata are 1,65 m înălțime, 52 kg, constituție: atletică, păr: șaten închis, lung, desfăcut, ochii căprui. Are asupra sa o geantă de voiaj dreptunghiulară, de culoare maro cu verde închis, în care are mai multe obiecte de îmbrăcăminte. Minora nu are asupra sa telefon mobil și nici actul de identitate.

Persoanele care pot furniza informații cu privire la cele două minore în cauză, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Adauga comentariu