Liberalii au ratat revocarea lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaților din cauza absenteismului. Pe lista absenților a fost și domnișoara Mara Mareș, care a ajuns în Parlament pentru că este „fata lui tata“

Din cauza absenteismului masiv al liberalilor de la ședința de plen de miercuri, nu a putut fi introdusă pe ordinea de zi solicitarea de revocare a lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. Social-democrații au lipsit și ei din sală, dar imediat cum au aflat despre ce este vorba s-au mobilizat rapid. 
Dacă deputații PNL s-ar fi mobilizat și ei să fie prezenți din start în număr mare, șansele ca Liviu Dragnea să fie demis de la șefia Camerei ar fi fost maxime, deoarece și deputații PSD au absentat și ei masiv, iar Opoziția ar fi avut voturi mai multe. Introducerea pe ordinea de zi a solicitării a fost pusă în discuție în jurul orei 10.00, la începerea ședinței când mulți deputați erau încă pe hol și abia se adunau să intre în sală. 

Conform g4media.ro, la ședința de plen a Camerei au fost în total 170 de deputați prezenți din totalul de 329. De la PNL au fost în sală 45 din totalul de 68, de la USR au fost 20 (din totalul de 28), de la PMP au fost 8 (din totalul de 12), iar neafiliați tot 8. În ceea ce privește tabăra puterii, PSD a avut în sală 65 de deputați, iar ALDE 6. De la UDMR au fost 10 deputați prezenți.

Dacă și restul liberalilor ar fi fost prezenți la ședință, opoziția ar fi contabilizat peste 100 de deputați, în condițiile în care PSD, ALDE și UDMR ar fi fost în minoritate, cu doar 81 de deputați.

Decizia de revocare a președintelui Camerei Deputaților pentru încălcarea regulamentului și a Constituției se ia cu votul majorității celor prezenți, ceea ce înseamnă că Dragnea ar fi putut fi răsturnat dacă deputații PNL nu ar fi absentat.

23 de liberali au lipsit din sală. Printre ei și Mara Mareș, deputat de Brașov care promitea în 2016 că le va demonstra tuturor celor care i-au constat candidatura și au spus că a ajuns în Parlament doar pentru că „este fata lui tata“, că este potrivită pentru această funcție.
Mara Mareș nu a răspuns la telefon și nici la SMS-ul trimit de reporterul Știri de Brașov care i-a cerut un punct de vedere cu privire la absența de astăzi. 

Mara Mareș a fost cap de listă la PNL Brașov și a fost constestată de membrii cu vechime

Mara Mareş are 26 ani, este din Făgăraş, şi s-a prezentat ca absolventă a Liceului St. Clare’s, Oxford, a Facultăţii de Studii Europene şi Internaţionale din cadrul King’s College, University of London. Practic a plecat din Făgăraş după doi ani de liceu şi-a terminat studiile la Londra. Nominalizarea ei ca și candidat la alegerile parlamentare din 2016  a fost făcută în detrimental fostului ministru de finanţe Gheorghe Ialomiţeanu.

Decizia a fost criticată de mulți membrii ai PNL Brașov, mai ales că Mara Mareș a fost cap de listă la Camera Deputaților. Liderii cu vechime al PNL au spus că tatăl Marei Mareş a orchestrat totul. Ioan Mareş a fost liderul PDL Făgăraş. Imediat după nominalizare Mara Mareş nu prea şi-a făcut campanie, nu a dat multe interviuri şi s-a cam ferit să vorbească cu presa. A ajuns însă în Parlament pentru că a fost cap de listă. 

În 2016 tânăra le răspundea contestatarilor prin următoarea declarație: „Datorită tatălui meu am crescut cu nişte concepţii profund liberale, mi-a oferit o educaţie şi o deschidere către politică, dar cred că oricine îşi imaginează că un consilier judeţean ar putea să impună pe oricine pe listă este naiv. Visez la acest lucru de copil. Mi-am depus singură candidatura“, declara Mara Mareş.  

 

 

Adauga comentariu