Luni începe maratonul de vaccinare la Brașov

Luni, 3 mai, începe maratonul de vaccinare „Liber la vaccinare, liber la viață!“, cu primul eveniment din cadrul acestui maraton, ,,Liber la cultură!”, care se va desfășura la Teatrul Sică Alexandrescu, între orele 8.00-20.00.

Liber la cultură –  este un eveniment de vaccinare, fără programare, dedicat artiștilor, care vor să se întoarcă pe scenă, și iubitorilor de cultură, care își doresc să vadă evoluția artiștilor în sălile de teatru și de concert.  Vaccinul utilizat în cadrul acestei campanii este Pfizer.

Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până astăzi au fost distribuite centrelor de vaccinare din județ 136.235 doze vaccin Pfizer, 16.130 doze vaccin Moderna și 28.490 doze vaccin AstraZeneca.

Numărul de doze de vaccin administrate până în data de 30 aprilie, inclusiv, este de 168793 (+2.734 față de ziua anterioară), din care 58.527 (+1.073 față de ziua anterioară) reprezintă doze rapel (a doua administrare).

Numărul cazurilor totale de reacții adverse post-vaccinale raportate a rămas același 130, dintre care două severe (declarate de către DSP Brașov în 20.04.2021 și 21.04.2021).

Luna mai

3 mai - Liber la cultură -  evenimentul va avea loc la Teatrul Sică Alexandrescu (Dramatic), și este dedicat artiștilor, care vor să se întoarcă pe scenă, și iubitorilor de cultură, care își doresc să vadă evoluția artiștilor în sălile de teatru și de concert.

9 mai - Liber în Europa - se va desfășura în Piața Sf. Ioan și îi vizează  pe angajații din cadrul agențiilor de turism și iubitorii de călătorii.

16 mai - Liber la restaurante - campania de vaccinare se va desfășura într-un restaurant și îi vizează pe angajații din domeniul HoReCa și pe cei care își doresc să aibă din nou acces în interiorul restaurantelor și cafenelelor.

23 mai - Liber în tribune - se va desfășura la Patinoarul Olimpic, fiind vizați sportivii și suporterii care vor să se întoarcă în tribune.

30 mai - Liber la piscine - este un eveniment dedicat tuturor celor care iubesc natația și se va desfășura la Bazinul Olimpic.

Luna iunie

1 iunie - Liber la joacă - este un eveniment dedicat brașovenilor care vor să își vadă copiii la locurile de joacă să interacționeze cu alți părinți, fără frica de a se îmbolnăvi. Evenimentul se va desfășura la locul de joacă cu specific aeronautic, din centrul civic .

6 iunie - Liber la cinema - un eveniment dedicat cinefililor, dar și angajaților de la sălile de cinema și celor  din mall-uri. Intenția Municipalității este de a organiza o campanie de vaccinare în sistem drive-thru.

13 iunie - Liber la concerte - pentru toți cei care duc dorul concertelor și pentru cei care organizează astfel de evenimente. Vaccinarea se va desfășura într-o sală de concerte.

21 iunie - Liber în biserici - un eveniment dedicat atât enoriașilor, cât și personalului ecumenic. Evenimentul este propus a se desfășura în curtea sau în clădirea unei biserici.

Eveniment final - Liber în Brașov - la sfârșitul campaniei, în Piața Sfatului se va desfășura un eveniment dedicat turiștilor și tuturor brașovenilor, care să marcheze intrarea într-o nouă etapă în lupta cu pandemia.

 

Adauga comentariu