Maşina de curse realizată de studenţii Universităţii Transilvania va putea fi admirată şi testată la Noaptea Cercetătorilor. Puteţi interacţiona şi cu roboţii mobili

Noaptea Cercetătorilor Europeni se va desfăşura la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“, vineri între orele 17.00 şi 22.00, dar şi sâmbătă între orele 11.00 şi 18.00.  Universitatea Transilvania, prin Institutul de Cercetare-Dezvoltare, va avea 11 standuri. Vizitatorii vor putea interacționa cu studenți, cercetători și cadre didactice şi vor putea vedea şi teste o parte din invenţiile Universităţii.  

Printre exponatele interactive se numără și mașina de curse realizată de studenții universității, un arc virtual, drone, roboți mobili, imprimante 3D sau echipamente pentru criogenie. 

Cu ocazia evenimentului Universitatea Transilvania va lansa şi un proiect-pilot adresat copiilor cu vârste între 6 și 15 ani, care urmărește formarea noii generații de inventatori. Copiii vor avea acces în laboratoarele Institutului de Cercetare.  „Acest demers are la bază preocuparea noastră de a stimula inovația și dezvoltarea tehnologică în România, dat fiind faptul că în prezent țara noastră ocupă ultima poziție dintre țările UE în clasamente internaționale de profil. Vom putea culege în viitor roadele a ceea ce sădim astăzi, în primul rând investind în educația copiilor noștri. Această investiție presupune și atragerea lor spre domeniul vast al științei și cercetării, începând de la vârste fragede“, au anunţat reprezentanţii Universităţii Transilvania. 

Adauga comentariu