A noua amânare a sentinței în dosarul Skoda în care primarul George Scripcaru este acuzat de abuz în serviciu. Dosarul este pe rolul instanțelor din 2017

Magistrații Tribunalului Brașov au amâna pentru a noua oară pronunțarea în dosarul Skoda, în care George Scripcaru este acuzat de abuz în serviciu. Inițial sentința era programată pentru 27 februarie. A fost amânată pentru 13 martie, apoi pentru 27 martie, apoi pentru 10 aprilie, apoi pentru 24 aprilie, apoi pentru 6 mai, apoi pentru 13 mai, apoi pentri 27 mai, iar apoi pentru 10 iunie. Azi venit și a noua amânare, noul termen fiind pe 24 iunie. Practic au trecut mai bine trei luni de când a fost stabilit primul termen pentru pronunțare.

Dacă pronunțarea a fost amânată deja de nouă ori, pe fond cauza este campioana amânărilor. Din 22 martie 2017 și până pe 28 ianuarie 2019 au fost nu mai puțin de 19 amânări în acest dosar

Primarul Braşovului este acuzat că a constrâns conducerea RAT Braşov să sumpere autoturisme pe care ulterior el le-a folosit.

„În perioada 2007 – 2015, inculpatul Scripcaru George şi-a exercitat influenţa reală asupra directorului Regiei Autonomă de Transport (R.A.T.) Braşov şi l-a determinat să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să achiziţioneze succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme marca Skoda Superb ce au fost puse ulterior, în mod formal, la dispoziţia primăriei Braşov, semnându-se în acest sens mai multe contracte şi acte adiţionale. Scopurile urmărite de edil au fost obţinerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosinţa exclusivă a maşinilor respective, dar şi neplata costurilor pentru întreţinerea/utilizarea acestora (vinietă, asigurarea CASCO, RCA, ITP, revizii şi reparaţii)“, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Prejudiciul în acest dosar se ridică la 630.000 de lei, iar RAT Braşov s-a constituit parte civilă.

Alte două dosare la DNA pentru primarul Scripcaru

Primarul George Scripcaru a mai trimis în judecată în cazul construcţiei unei farmacii ilegale în curtea Spitalului Judeţean. Primarul este acuzat că a semnat autorizaţia de construcţie deşi ştia că este vorba despre o ilegalitate. În acest dosar mai este cercetat şi fostul Preşedintele al CJ Braşov, Aristotel Căncescu. Dosarul este pe rolul instanțelor.  

În 2016, George Scripcaru a mai fost trimis în judecată sub control judiciar într-un alt dosar de corupţie care vizează modul în care au fost îngropate societăţile de termoficare ale Braşovului. Procurorii îl acuză pe primar, dar şi pe mai mulţi funcţionari publici şi administratori de firmă că au falimentat CET Braşov în favoarea unei companii private de termoficare. Potrivit procurorilor, în perioada 2010-2011 reprezentanţii SC CET SA şi TETKRON SRL, societăţi având ca unic asociat Municipiul Braşov, au încheiat cu o companie privată contracte de vânzare cumpărare sau prestări servicii cu încălcarea normelor legale. Dosarul este la Curtea de Apel Braşov.

 

 

Adauga comentariu