Nouă copii cu probleme cardiace, operați la Spitalul Sfântu Constantin cu ajutorul unor echipe de medici din Marea Britanie

În perioada 9-16 octombrie, a avut loc la Spitalul Sfântul Constantin din Braşov o misiune umanitară, în cadrul căreia au fost operaţi 9 copii cu malformaţii cardiace congenitale, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 4 ani.

Această acţiune a fost organizată şi sprijinită financiar de Fundaţia Polisano din România şi de Healing Little Hearts din Marea Britanie, cu participarea unei echipe de 12 cadre medicale din Marea Britanie.

Costul mediul al unei operaţii cardiace pentru un copil este de 7000 euro, familiile beneficiind în mod gratuit de aceste intervenţii chirurgicale şi de spitalizare. Sponsorul principal al acestei campanii operatorii este Electroargeş S.A., care a avut o contribuţie de 50.000 euro la costul misiunii.

„Ne luptăm pentru ca aceste misiuni să aibă loc în ţară, în apropierea familei, la costuri mult mai accesibile decât în străinătate. De asemenea, prin operaţiile realizate în România, echipele medicale locale beneficiază de formare de la colegi cu cea mai înaltă calificare şi experienţă vastă în chirurgia cardiacă pediatrică, pentru a deveni pe termen lung independente în actul operator”, declară Cătălina Costache, director executiv al Fundaţiei Polisano.

„Chirurgia cardiacă pediatrică este o specialitate extrem de complexă, care nu tolerează greşelile”, completează prof. dr. Victor Costache, coordonatorul medical al misiunii.

Mama Mariei, o fetiţă de 3 ani şi 4 luni, ne spune că „inimioara fetiţei nu s-a format bine, necesitând o intervenţie la valva pulmonară. Am întâlnit aici oameni cu suflet mare, medici care m-au îndrumat, şi a fost o mare uşurare să-mi pot ajuta copilul cu această operaţie, fără a implica un efort financiar pentru familie”.

Această misiune operatorie nu ar fi putut fi posibilă fără sprijinul Spitalului Sfântul Constantin şi al echipei medicale locale, care s-a implicat în aceeaşi măsură ca echipa internaţională.

Din 2015, Fundaţia Polisano sprijină copiii cu malformaţii cardiace congenitale să beneficieze de operaţii. Până acum, am oferit accesul gratuit la aceste intervenţii salvatoare pentru peste 300 copii. Cu ajutorul sponsorilor şi al comunităţii, putem spori numărul copiilor cu inimilor sănătoase.

Adauga comentariu