Părinții care au copiii la creșă vor plăti între 40 și 100 de lei pe lună. La Brașov sunt 805 locuri, dar mai este nevoie de cel puțin încă 700

Consiliului Local Brașov  a probat înședința de ieri alocația de hrană pentru copiii care merg la creșă. Aceasta va fi 12 lei pe zi, aproximativ 240 de lei pe lună, pentru fiecare copil. Din calculele Primăriei, costul total pentru un copil, în care sunt incluse pe lângă hrană și salariile, dar și utilitățile, ajunge la 520 de lei pe lună. 

Părinții nu vor plăti costul total, mare pare fiind suportat din bugetul local. Ei vor plăti între 40 de lei și 100 de lei pe lună în funcție de venituri după cum urmează: 

Pentru părinții/reprezentanții legali care au un singur copil în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat peste 700 lei – cuantumul contribuției zilnice va fi de 5 lei/zi/copil;
Pentru părinții/reprezentanții legali care au 2 sau mai mulți copii în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat peste 700 lei – cuantumul contribuției zilnice va fi de 3 lei/zi/copil;
Pentru părinții/reprezentanții legali care au un singur copil în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat între 225-699 lei – cuantumul contribuției zilnice va fi de 3 lei/zi/copil;
Pentru părinții/reprezentanții legali care au 2 sau mai mulți copii în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat între 225-699 lei – cuantumul contribuției zilnice va fi de 2 lei/zi/copil.
Pentru copiii ai căror parinți/reprezentanți legali au domiciliul/reședința în afara Municipiului Brașov, cuantumul contribuției zilnice de întreținere pentru un copil care frecventează creșa este stabilit la 26 lei/zi/copil, în care este inclusă și alocația de hrană.

Prea puține locuri

Serviciul Public de Administrare Creșe (SPAC)  a anunţat că a primit anul acesta 1.457 de cereri de la părinţii care doresc să îşi dea copiii la creşă. Dintre acestea, 765 au fost refuzate deoarece locurile sunt insuficiente. Reprezentanţii creşelor au fost nevoiţi să accepte dosarele pe principiul primul venit, primul servit. La Braşov funcţionează în prezent opt creşe de stat care au în total 805 locuri. 

Două creșe noi

Primăria mai construiește o creșă nouă pe strada Apollo, lângă Palatul Copiilor. Investiţia se ridică la 10.213.691 lei (inclusiv TVA). Din această sumă Primăria va plăti din bugetul local 7.410.382, restul banilor fiind fonduri europene. Suprafaţa totală construită va fi de 1.800 mp, într-o clădire cu demisol, parter şi etaj, care va fi folosită şi ca sediu pentru Serviciul Public Creşe. Noua creşă va oferi 80 de locuri, repartizate pe două grupe mici a câte 10 locuri şi câte patru grupe mijlocii şi mari, de câte 15 locuri. 

O a doua creșă, dar și o grădiniță vor fi construite în zona Coresi-Tractorul. Terenul mai mare, de 3.167 mp, va fi utilizat pentru construcţia creşei, deoarece normativele în vigoare impun ca noile creşe să fie construite pe un singur nivel, iar pe terenul mai mic, de 700 mp, va fi construită o grădiniţă. Pentru această creşă, care va avea 60 de locuri, licitaţia nu a fost încă lansată.
 

 

Adauga comentariu