Părinții unui tânăr decedat la Colectiv au strâns 18.000 de euro pentru dotarea Secției de Arși de la Brașov

Părinții unui tânăr de 19 de ani care a murit în urma tragediei de la Colectiv au donat 18.000 de euro pentru dotarea secției de arsi de la Brașov. Alexandru Hogea a fost a 60-a victimă de la Colectiv și s-a stins acum trei ani pe 22 aprielie.

„De atunci, părinții lui Alexandru, Narcis și Mihaela, au pornit pe drumul implicării în cauze umanitare. Nu în numele lor, ci, evident, "În numele lui Alexandru", așa cum se numește și Asociația pe care o duc înainte. După un efort considerabil, Narcis și Mihaela au mai finalizat un proiect, care vine în completarea efortului organizării Sectorului de arși gravi din cadrul secției clinice chirurgie plastică și reconstructivă din Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov. Numai ei știu cum și cu cât efort, Narcis și Mihaela au adunat de la diverși donatori bănuț lângă bănuț, până au acoperit suma de peste 85.000 de lei (aproape 18.000 EURO), cu care au achiziționat un ventilator performant și pe care l-au donat prin forme notariale spitalului, secției, unității funcționale de arși, oamenilor, arșilor gravi ai țării. Nu-i așa, dragi și minunați oameni, că „Dar din dar se face Raiul”? Se face!“, a scris pe Facebook, medicul Dan Grigorescu, șeful Secțieid e Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov.

Practic, la Brașov, medicii și sponsorii au reușit ceea ce a statul nu a putut. Să înființeze o secție cu două paturi și toate dotările necesare pentru pacienții cu arsuri foarte grave. Pe lângă părinții lui Alexandru, Firma Losan a donat 72.000 de euro pentru amenajarea secției.

Adauga comentariu