Peste 2500 de cazuri noi de coronavirus la nivel național, 45 la Brașov în doar 24 de ore

Până astăzi, 10 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.115.901 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.063.360 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.520 de cazuri noi de persoane infectate.

La Brașov s-au înregistrat 45 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, numărul îmbolnăvirilor fiind de 44.367. În județ incidența cazurilor de coronavirus este de 0,55 la mia de locuitori, iar în municipiu este de 0,77.

Până astăzi, 34.914 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 09.09.2021 (10:00) – 10.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (21 bărbați și 22 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava și Municipiul București.

Dintre cele 43 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 la categoria de vârstă peste 80 ani.

40 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 2 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Sunt raportate 2 de decese anterioare intervalului de referință, din luna august 2021, ambele din Municipiul București. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 41 de decese.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 4.298. Dintre acestea, 543 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 107 sunt minori, 102 fiind internați în secții și 5 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.243.808 teste RT-PCR și 2.641.978 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 16.061 de teste RT-PCR (6.070 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.991 la cerere) și 27.905 teste rapide antigenice.

 

 

 

Adauga comentariu