Petrecere întreruptă de poliție azi noapte. S-a lăsat cu amenzi de 9000 de lei

Petrecerea se desfășura într-un local din Șercăița. Puțin după miezul nopții petrecăreții au fost întrerupți de polițiști, care i-au amendat și i-au trimis acasă la culcare.

„La data de 08 noiembrie a.c., în jurul orei 00,20, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila, au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unui complex comercial situat în localitatea Șercăița, județul Brașov, se desfășoară un eveniment privat.

Echipa operativă costituită s-a deplasat la fața locului și a identificat două grupuri de persoane care participau la un eveniment privat, respectiv o aniversare, ce se desfășura în două încăperi separate ale localului, încălcându-se astfel prevederile H.G. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care interzisă organizarea de evenimente private.

Organizatorii și administratorul complexul comercial au fost sancționați contravențional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55/2020, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 9.000 lei.Evenimentul privat a fost întrerupt, iar participanții au părăsit locația.

Reaminitim cetățenilor faptul că, în conformitate cu legislația în vigoare și având în vedere evoluția situației epidemiologice din România, în această perioadă  nu este permisă organizarea de evenimente private“, a anunțat Poliția Brașov.

 

 

Adauga comentariu