Primăria a deschis astăzi primul centru de vaccinare din județul Brașov

Astăzi a fost deschis primul centru de vaccinare pentru etapa a II-a din județul Brașov. Acesta are 5 puncte (cabinete) care lucrează simultan și este primul dintre cele 4 centre care se vor deschide în aceste zile în municipiul Brașov, cu un total de 16 puncte de vaccinare.

Viceprimarul Flavia Boghiu a făcut un apel la brașoveni să vină la aceste centre doar în baza programării și să respecte această programare. „Programarea se face pe platforma online disponibilă la nivel național, fie de către persoanele doritoare, fie de către medicii de familie, fie de către copiii beneficiarilor -dacă vorbim de persoane în vârstă - sau de Direcția de Asistență Socială, pentru cei care au nevoie de asistență în acest sens. Important de știut este că odată ce facem programarea în platformă, se face automat și programarea la rapel, adică venirea la cea de-a doua doză de vaccin, la 21 de zile. Dacă ne programăm și nu onorăm programarea, rămâne valabilă cea de peste 21 de zile (și, practic, programarea va ocupa timpul inutil, n.n). De aceea, este foarte important să ne programăm începând de pe 15 ianuarie, și să venim în ziua și la ora stabilite“, a explicat viceprimarul.

De astăzi, începând cu ora 15.00, beneficiarii din etapa a II-a de vaccinare se pot  programa pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro. Mai multe informații despre campania de vaccinare puteți găsi pe site-ul special creat de Municipalitate: covid19.brașovcity.ro.

În următoarele zile, conform precizărilor directorului DSP, dr. Andrea Neculau, centrele de vaccinare vor fi deschise în funcție de numărul de vaccinuri alocate fiecărei localități. În următoarea săptămână, vor funcționa 8 puncte de vaccinare, în cadrul cărora se vor vaccina 60 de persoane pe zi, pe fiecare punct în parte, astfel că vor fi asigurate zilnic 480 de doze. Aceste doze sunt planificate de către minister și ele sunt deja depozitate în aparatele de răcire la - 70 de grade.

„Important este ca în prima etapă, aceea în care nu vor fi deschise toate centrele, să aibă posibilitatea de a se vaccina oricine dorește, indiferent de proximitatea față de centrul de vaccinare. Astfel, cel puțin la început, cei care vor dori să vină să se vaccineze la centrul de la CATTIA o vor putea să o facă indiferent unde locuiesc. Prin programare, procesul este predictibil; teoretic, în niciun moment nu poți să ai mai multe persoane la vaccinat decât ai maximum pe flux. Chiar și așa, faptul că acțiunea se desfășoară aici, la CATTIA, care este un spațiu amplu, cu suficiente locuri de parcare, permite chiar și o doză de neprevăzut“, a spus viceprimarul Flavia Boghiu.

400 de cadre medicale

Costurile pentru amenajare celor 4 centre au fost acoperite din bugetul local și, în funcție de actul normativ pe care Guvernul îl va adopta astăzi, aceste sume vor putea fi decontate din bugetul de stat. Potrivit primarului Allen Coliban, pregătirea acestei campanii, până acum, a însemnat o cheltuială de 51.000 de lei și un contract de utilități pentru 11 luni, de aproximativ 45.000 de lei. „Cu 96.000 de lei, Primăria Brașov a pregătit, din punct de vedere logistic, această campanie. La acestea se adaugă costurile cu resursa umană și celelalte cheltuieli, care din estimările noastre pot ajunge la 1.300.000 de lei pe lună“, a spus primarul.

Despre structura organizatorică necesară funcționării centrelor a vorbit directorul DSP, Andrea Neculau. ,,Numărul de angajați pentru aceste centre este de aproximativ 400 de persoane, medici, asistenți, registratori medicali, cunoscută fiind structura unui punct de vaccinare care are nevoie de un medic, doi asistenți medicali și un registrator. Această structură de personal trebuie să fie prezentă într-un centru 12 ore pe zi, de la ora 8.00 la ora 8.00 seara. Aici, la CATTIA, sunt deja în jur de 30 de medici de familie și asistenți medicali care sunt doritori să participe, o parte dintre ei sunt aici prezenți. Sunt foarte bucuroasă de acest lucru, există centre în județ centre care sunt operaționalizate în întregime de medicii de familie, cum este, de exemplu, Feldioara. Mă bucur că există această emulație, sunt medici de multe specialități, sunt asistenți de toate specialitățile care își doresc să vină și cadrul legal care se va aproba astăzi va lămuri și formula contractuală a acestor persoane”, a precizat directorul DSP, accentuând asupra faptului că în special medicii de familie vor asigura, pe termen lung, funcționarea zilnică a centrelor.

Adauga comentariu