Primele fațade de clădiri istorice renovate prin proiectul jumi-juma. Proprietarii care nu își renovează fațadele vor plăti de anul viitor un impozit de 5 ori mai mare

Au început lucrările la reabilitarea primei fațade a unei clădiri vechi, cu proprietari privați și cofinanțarea Primăriei. Cum funcționează programul? Primăria dă 50% din banii, proprietarii tot 50%.

Patru clădiri, dintre care două cu statut de monument istoric, intră în acest program de reabilitate. Investiția primăriei se ridică la 368.421,00 lei care reprezintă jumătate din totalul costurilor.

Cu acești bani vor fi renovate următoarele clădiri:

Strada Sf. Ioan nr. 10, cu 5 proprietari, finanțare nerambursabilă în valoare de 48.478 lei reprezentând 50 % din valoarea intervenției;

Strada Gh. Barițiu nr. 28, monument istoric BV-IV-m-B-11868 Casa Ștefan Demeter cu 6 proprietari, finanțare nerambursabilă în valoare de 24.440 lei reprezentând 50 % din valoarea intervenției;

Piața Enescu nr. 6, monument istoric BV-II-m-B-11398 cu 6 proprietari, finanțare nerambursabilă în valoare de 198.242 lei reprezentând 50 % din valoarea intervenției;

Strada Michael Weiss nr. 35, cu 8 proprietari, finanțare nerambursabilă în valoare de 97.261 lei reprezentând 50 % din valoarea intervenției.

Cele patru clădiri au fost selectate după mai multe criterii printre care: sunt în centrul istoric,  în zone de trafic intens pietonal și turistic, iar proprietarii au fost de acord să plătească constribuția proprie de 50%.  Primăria poate plăti în avans contribuția ce le revine proprietarilor cu venituri mici. În acest caz, în contractul de finanțare se menționează suma ce urmează a fi recuperată de la proprietar prin taxa de confort arhitectural-ambiental și termenul de recuperare, care poate fi de maximum 60 luni (5 ani). Taxa este recuperată de Direcția Fiscală. 

 

 

Adauga comentariu