Proiectul American Dream ajunge pe masa judecătorilor. Compania, dar și reprezentanții ei sunt acuzați penal pentru că au lucrat fără autorizație de construcție. Primăria cere ca terenul să fie adus la starea anterioară

American Dream ar fi trebuit un cartier rezidenţial ce urma să se construiască în Schei, în centrul istoric, între zona străzilor Piatra Mare şi Cetinii. Inițiativa din 2017 a stârnit un adevărat val de proteste, după ce constructorul a defrişat copacii de pe un deal şi a făcut un drum de acces în zonă. Speriaţi că dealul ar putea să o ia la vale din cauza defrişărilor, la o ploaie mai abundentă, oamenii au început să facă plângeri la Primărie.

Au iniţiat şi o petiţie pentru oprirea lucrărilor şi au mers în grup la autorităţile locale. Aşa s-a descoperit că şantierul este cu totul ilegal. Pentru construcţia drumului s-au folosit permise de liberă trecere ale utilajelor care aveau autorizaţie pe alt şantier. Lucrările au fost oprite și s-au făcut plângeri penale. Acum proiectul American Dream ajunge pe masa judecătorilor.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au dispus trimiterea în judecată a următorilor:

„P.I. care, în perioada septembrie-noiembrie 2016 în calitate de reprezentant al S.C. (...) S.R.L., a efectuat lucrări de construire fără autorizație constând în excavarea unui drum nou care să facă legătura între imobilul situat pe str .Cetinii nr.29 și zona Stejerișului-Parcarea Belvedere din DN1E, precum și efectuarea a unui număr de 3 săpături de aproximativ 4x4x4 (lungime, lățime, adâncime) pentru efectuarea unor studii geotehnice pe porțiunea de teren de mai sus cu înclinația de 35%, rezultând acumulări masive de pământ, distrugerea vegetației și modificarea radicală a geometriei naturale a zonei, aceste lucrări șubrezind considerabil zonele adiacente întrucât structura geodezică a terenului din zonă nu a fost cercetată, construindu-se pe fondul unui teren cu structură ușor dispersabilă, formată din lut, nisip, pietriș, etc., fiind astfel create pericole reale pentru siguranța întregii zone traversate de drumul ilicit construit, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ,,executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art.3 alin.1 lit.c și e” prev. de art.24 lit.a din Legea 50/1991.

 S.C. (...) S.R.L care, în perioada septembrie-noiembrie 2016, a efectuat lucrări de construire fără autorizație constând în excavarea unei drum nou care să facă legătura între imobilul situat pe str. Cetinii nr.29 și zona Stejerișului-Parcarea Belvedere din DN1E, precum și efectuarea a unui număr de 3 săpături de aproximativ 4x4x4 (lungime, lățime, adâncime) pentru efectuarea unor studii geotehnice pe porțiunea de teren de mai sus cu înclinația de 35%, rezultând acumulări masive de pământ, distrugerea vegetației și modificarea radicală a geometriei naturale a zonei, aceste lucrări șubrezind considerabil zonele adiacente întrucât structura geodezică a terenului din zonă nu a fost cercetată, construindu-se pe fondul unui teren cu structură ușor dispersabilă, formată din lut, nisip, pietriș, etc., fiind astfel create pericole reale pentru siguranța întregii zone traversate de drumul ilicit construit, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ,,executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art.3 alin.1 lit.c și e” prev. de art.24 lit.a din Legea 50/1991.

K. G.-V. care, în vederea realizării proiectului imobiliar denumit ,,AMERICAN DREAM,, pe proprietatea lui P. E. (proprietate compusă dintr-un imobil și aproximativ 40.000 metri pătrați teren), în perioada septembrie-noiembrie 2016 l-a instigat pe P. I. să realizeze, înaintea obținerii autorizației de construire, lucrări de excavare a unui drum nou care să facă legătura între imobilul situat pe str. Cetinii nr.29 și zona Stejerișului-Parcarea Belvedere din DN 1E, precum și efectuarea unui număr de 3 săpături de aproximativ 4x4x4 (lungime, lățime, adâncime) pentru efectuarea unor studii geotehnice pe porțiunea de teren de mai sus cu înclinația de 35%, având drept consecințe excavarea a zeci de tone de pământ prin dislocarea de bucăți de pământ din dealurile din zonă, distrugerea vegetației și modificarea radicală a geometriei naturale a zonei, lucrări ce au șubrezit considerabil zonele adiacente întrucât structura geodezică a terenului din zonă nu a fost cercetată, construindu-se pe fondul unui teren cu structură ușor dispersabilă, formată din lut, nisip, pietriș, etc., fiind astfel create pericole reale pentru siguranța întregii zone traversate de drumul ilicit construit, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ,,instigare la executarea fără autorizație de construire sau de desființare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art.3 alin.1 lit. c și e” prev. de art.47 alin.1 C.p. rap. la art.24 lit.a din Legea 50/1991.

În cauză, Primăria Mun. Brașov a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 20.604,90 lei la care se adaugă valoarea permiselor de liberă trecere aferente perioadei în care s-au efectuat lucrările, valoare care va fi precizată ulterior.

În actul de sesizare al instanței, procurorii au menționat că, deoarece lucrările de construire efectuate de inculpați fără autorizație de construire au afectat aspectul exterior al dealului și implicit al întregului cartier ”Șcheii Brașovului” și au încălcat toate regulile stabilite cu privire la executarea de lucrări de construire la căi de acces ori foraje pentru stabilirea structurii geodezice a solului, se impune înlăturarea consecințelor infracțiunii, prin refacerea dealului respectiv, consolidarea sa și reacoperirea de vegetație, în conformitate cu prevederile art.241 alin.1 teza finală din Legea 50/1991.

Dosarul a fost înaintat în vederea efectuării cercetării judecătorești Judecătoriei Braşov“, se arată în comunicatul procurorilor.

Adauga comentariu