Propunere în Consiliul Local: a doua grădiniță în Tractorul

Primarul Allen Coliban propune Consiliului Local, în ședința de la sfârșitul acestei săptămâni, aprobarea studiului de fezabilitate și indicatorilor tehnico-economici pentru construirea unei noi grădinițe în cartierul Tractorul. Aceasta va fi amplasată pe un teren situat pe str. 1 Decembrie 1918, tronsonul cuprins între str. Ioan Popasu și str. I.C. Brătianu, donat de un dezvoltator imobiliar. Este cea de a doua unitate de învățământ preșcolar care se construiește în partea nouă a cartierului Tractorul, după ce, la sfârșitul lunii august, au început lucrările la grădinița situată pe str. Ioan Popasu nr. 15, pe un teren de asemenea donat de un dezvoltator imobiliar.

,,Una dintre problemele majore cu care se confruntă noile zone rezidențiale este lipsa unităților de învățământ în apropierea locuințelor. Cel mai bun exemplu este zona nouă a cartierului Tractorul, zonă în care, astăzi, nu există nici o creșă, nici o grădiniță, nici o școală. Rezultatul? Oamenii sunt nevoiți să își ducă copiii la creșă și grădiniță în alte cartiere, ceea ce, pe lângă disconfortul zilnic al acestor brașoveni, înseamnă și o creștere a traficului și, implicit, creșterea poluării. Soluția este de a construi unități de învățământ în aceste zone noi. În Tractorul, municipalitatea are deja două proiecte în derulare - construirea unei creșe și a unei grădinițe. Un al treilea proiect, pentru construirea unei grădinițe, a ajuns deja în faza de studiu de fezabilitate, iar consilierii locali îl vor dezbate în ședința de vineri. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, având în vedere că avem deja și proiectul tehnic, putem lansa licitația pentru realizarea lucrărilor. De asemenea, am propus construcția a trei creșe, este prinsă pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții, pentru finanțare, iar în ședința de vineri, le solicit votul domnilor consilieri locali pentru predarea către CNI a amplasamentului pentru primul proiect, cel de pe str. Ioan Socec”, a precizat primarul Allen Coliban.

Grădinița a cărei construcție va fi dezbătută în ședința de vineri va avea trei săli de grupă și o capacitate totală de 48 de copii, cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani.

Conform studiului de fezabilitate propus spre aprobare Consiliului Local, grădinița va avea un regim de înălțime subsol, parter și etaj, cu o suprafața construită de 267,96 m.p, o suprafață desfășurată de 850,17 m.p. și o suprafața utilă de 738,26 m.p. Durata de realizare a construcției este de maxim 24 de luni, valoarea investiției fiind de aproximativ 5,5 milioane de lei (valoare totală: 7.113.768,42 lei cu TVA, din care C+M – 5.504.851,38 lei cu TVA).

Structură construcție:

La subsol:

- bucătărie, prevăzută cu spații pentru prepararea diverselor alimente. Alimentele se transportă  la etaj cu  lift proiectat pentru acest scop;

- camera centralei, poziționată la distanță față de grupe și are acces direct din exterior;

- lift pentru rufe murdare, persoane cu handicap;

- spălătorie, depozitul de rufe, călcătorie;

- vestiare pentru personalul auxiliar, prevăzute cu baie proprie, spălătorie și călcătorie;

- birou administrativ.

La parter:

- sală de grupă,

- baie prevazută cu duș, wc, și lavoar,

- izolator cu grup sanitar,

- cabinet medical,

- oficiu curățenie,

- anexe.

La etaj 1:

-un spațiu multifuncțional,

- 2 săli de grupă,

- 2 băi prevăzute cu dușuri, WC-uri și lavoare,

- oficiu curățenie,

Amenajarea curții cuprinde zona verde înierbată și plantată cu arbuști și copaci ornamentali, flori și plante decorative, zona construcțiilor și zona curții de recreere și joacă.

 

Adauga comentariu