Râșnovul își deschide porțile de Revelion. Toate marile atracții turistice pot fi vizitate

Cetatea Râșnov, Parcul cu Dinozauri și Peștera Valea Cetății vor fi deschise atât pe 31 decembrie, cât și pe 1 și 3 ianuarie. La Cetate programul este între 9.00 și 17.00, la Parcul cu Dinozauri între 11.00 și 17.00, iar la peșteră între 10.00 și 18.00. 

Cetatea Râşnov este una dintre vedetele Braşovului. În fiecare an atrage tot mai mulţi turişti. Anul trecut a depăşit  500.000 de vizitatori, dintr ecare 450.000 au plătit biletul de intrare, restul beneficiind de gratuităţi. Centrul istoric al Râşnovului este locul de plecare spre cetate fie alegeţi creamaliera, fie că vreţi să mergeţi de jos. Este pietonal, iar turiştii se pot relaxa exact ca în marile oraşe europene şi pot admira cetatea fără să mai fie deranjaţi de maşini. În cetate sunt străjeri îmbrăcaţi în haine de epocă, iar aceştia le povestesc turiştilor istoria fortificaţiei. Intrarea la Cetatea Râşnov costă 10 lei. 
 
Prima menţiune documentară despre cetatea Râşnov datează din anul 1335 când, cu ocazia unei noi năvăliri a tătarilor în Ţara Bârsei a fost pustiit întregul ţinut, în afară de cetate, care fiind puternic fortificată a rezistat atacurilor, salvând viaţa locuitorilor refugiaţi între zidurile ei. Cetatea Râşnov este unul din cele mai bine păstrate ansambluri fortificate din Transilvania. Cele mai vechi structuri păstrate până în prezent datează din secolul al XIV-lea, probabil pe locul fortificaţiei din lemn ridicate de Cavalerii Teutoni a începutul sec. al XIII-lea.
 
Cetatea Râşnov controla prin poziţia sa strategică accesul în Transilvania dinspre Valea Râşnoavei. Dată fiind importanţa trecătorilor montane spre teritoriile sud-carpatice, drumul Branului a fost supravegheat militar şi după alungarea cavalerilor teutoni, regalitatea maghiară încredinţând fortificaţia de la Râşnov cavalerilor ordinului Sfintei Cruci. În anul 1427, împăratul Sigismund de Luxembrug a vizitat cetatea Râşnov, pe care a trecut-o în administrarea comunităţii locale, căreia i-a acordat rangul de târg. 

 
Misterul fântânii de 147 de metri adâncime
 
Cel mai mare mister de la Râşnov este ţesut în jurul fântânii din cetate despre care legendele spun că ar avea 147 de metri adâncime, adică aproximativ cât un bloc cu 50 de etaje. Despre ea se mai spune că ascunde o mare comoară, dar nimeni nu se încumetă să coboare atât de adânc în subteran pentru a vedea dacă comoara există sau nu. Că fântâna există nu există niciun dubiu, dar este încă un mister cât de adâncă este şi dacă ascunde sau nu comori. Legenda locului spune că fântâna a fost construită de doi prizonieri turci care au lucrat la ea aproape 15 ani. Se spune că li s-a promis că dacă termină lucrarea vor fi eliberaţi. Tot legenda spune că după ce au ajuns la o adâncime de 147 de metri prizonierii au fost eliberaţi. Datele istorice confirmă faptul că fântâna a fost construită în 15 ani, între 1625 şi 1640, dar că fântâna are doar 75 de metri adâncime. Fântâna încă există şi poate fi admirată de turişti.
 
Platou de filmare
 
Cetatea Râşnov a fost şi platou de filmare. Ultima peliculă important care s-a filmat aici a fost  „Vlad The Impaler” (Vlad Ţepeş: Imperiul sângelui), în regia lui Keoni Waxman, în 2016.  Cu un an înainte în cetate s-a mai filmat pelicula Regele Scorpion, un lungmetraj a cărui acţiune are loc cu 10.000 de ani Î. Hr., iar producătorii au căutat cadre naturale cu stânci, peşteri, peisaje cât mai sălbatice. 
 
Două dintre cele mai cunoscute filme ale regretatului regizor Sergiu Nicolaescu au fost filmate la Cetatea Râşnov. Este vorba despre „Dacii“ (1966) şi „Nemuritorii“ (1974). În 1965 în cetatea Râşnov s-a filmat pelicula „Steaua fără nume“ o coproducţie româno-franceză, în care juca diva cinematografului francez Marina Vlady.
 
Tot în zona Râşnovului s-a mai filmat în 2002 celebrul, „Cold Mountain“,  regizat de Anthony Minghella,  ai cărui protagonişti au fost Jude Law şi Nicole Kidman. Pentru rolul din acest film, actriţa Renée Zellweger a câştigat un Oscar penyru rol secundar. Tot la Râşnov,  Kevin Kostner a filmat miniseria „Hatfields and McCoy care i-a adus un Glob de Aur.  Actorul chiar a mulţumit României şi oamenilor din Râşnov în momentul în care şi-a ridicat trofeul. 
 

Parc cu dinozauri și peșteră unică în România
 
Dino Parc Râşnov este o zonă de agrement şi un muzeu în aer liber, situat în apropiere de Cetatea Râşnov. Pe lângă un traseu impresionant, cu 55 de dinozauri în mărime naturală şi dinozauri animatronici, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un cinematograf 9D, expoziţii internaţionale şi multe alte zone interactive.
 
Peştera Valea Cetăţii, situată pe drumul dintre Poiana Braşov şi Râşnov, are câteva caracteristici care o fac unică la noi în ţară. Face parte din rezervaţia naturală cu acelaşi nume care se întinde pe 18.000 de hectare. În total, peştera se întinde pe un kilometru, dar turiştii pot vizita o porţiune de 330 de metri. Potecile sunt din fibră de sticlă, un material care a fost folosit şi la construirea primelor avioane invizibile. Iluminatul este şi el unul unic la noi în ţară, pe bază de led, prietenos cu mediul, un sistem care nu deranjează coloniile de lilieci care locuiesc în peşteră. Potrivit reprezentanţilor peşterii, sistemul de iluminat îi face pe turişti să se simtă ca într-un palat de cleştar şi în plus elimină sentimentul de claustrofobie. Pereţii nu mai par a fi foarte aproape, iar modul în care este iluminată peşteră dă senzaţia se spaţiu deschis, chiar dacă este sub pământ. 
 

 
 


Adauga comentariu