Reapar viperele la Brașov. O femeie a fost mușcată, iar mai mulți cicliști au văzut un șarpe pe drumul spre Cabana Sâmbăta

Vipera, cel mai periculos șarpe care trăiește în România a reapărut. Ultima a fost văzută de mai mulți cicliști pe drumul care duce la Sâmbăta. De obicei viperele stau la altitudini mari, dar mai nou coboară și spre zonele mai joase, la fel ca și urșii.

„Vipera a fost descoperită la cel mult 1.000 de metri altitudine. În zona Sâmbăta, viperele se găsesc de regulă în Colţii Caprei, în calcar, nu pe cărare la o altitudine aşa de mică. În munţii noştri sunt două feluri de vipere – una neagră, alta maro – şi amândouă sunt veninoase. Vipera nu trebuie deranjată. Ea hibernează iarna şi iese la soare când dă căldura. Dacă nu e deranjată, nu atacă, ea practic se apără. De aceea sunt recomandate beţele de trekking, căci acestea fac zgomot şi vibrează, iar viperele fug din calea omului înainte ca el să dea pasul spre locul în care se află”, a declarat preşedintele Clubului de Turism şi Ecologie Transmont Făgăraş, Nicolae Mercurean, pentru salutfagaras.ro.

Duminică, o femeie a fost mușcată de viperă în Masivul Piatra Mare. I s-a administrat serul antiviperin și a scăpat Amintim că un turist a fost muşcat de un şarpe, în cursul zilei de duminică, în zona cabanei Piatra Mare. Astfel, a fost nevoieu viață.  .

Specialiştii îi avertizează pe turişti să fie foarte atenţi atunci când fac drumeţii în Munţii Făgăraş, să aibă pantaloni lungi şi ghete în picioare. Dacă se întâmplă cumva să fie muşcaţi turiştii trebuie să sune imediat la 112 şi să stea cât mai liniştiţi pentru a evita ca veninul să se răspândească în tot corpul. De asemenea vaccinul antiviperin trebuie administrat rapid deoarece omul poate muri în câteva ore.  

 

Adauga comentariu