Românii erau șefii rețelei care făcea contrabandă cu pește. Analizele au arătat că peștele era periculos pentru consum. A ajuns și la Brașov. 70 de persoane vor fi puse sub acuzare în acest dosar

Întreaga rețea a fost supravegheată timp de șase luni. Pe lângă anchetatorii români s-a lucrat cu oameni ai legii din Italia, Portugalia, Franţa şi Ungaria. Anchetatorii spun că românii coordonau întreaga afacere. În urma perchezițiilor de ieri au fost reținute 114 persoane și au fost indisponibilizate peste 60 de autoturisme. Anchetatorii spun că în acest dosar vor fi puse sub acuzare 60-70 de persoane. Printre acuzații se numără constituire de grup infracţional organizat, comercializare de produse alterate, braconaj şi evaziune fiscală.

Peștele era pescuit din râuri din Spania și Italia, râuri poluate. De asemenea era transportat în condiții improprii. Peștele a ajuns și la Brașov, una dintre percheziții fiind la un depozit din Sânpetru.

„Pescuiesc prin metode barbare, în fluvii extrem de poluate, în zone în care pescuitul este interzis din cauza poluării industriale şi este interzisă exploatarea piscicolă din cauza poluanţilor. Braconau cu plasa, cu baterii, vorbim de cantităţi de peste 500 de tone. Vorbim despre un fluviu din Spania, Ebru, dar şi despre fluviul Po, în Italia. Pentru a-şi crea aparenţa de legalitate au contrafăcut documentele. Cumpărau 50 de kilograme de peşte de la o firmă, luau antetul şi îl falsificau. Intrau în România cu dubiţe de 3,5 tone, care nu prea erau controlate. Nu erau transporate cu frigoterme autorizate. Erau dubiţe simple, în unele se mai punea şi gheaţă, mai dormea şoferul, mai oprea motorul. Ajungeau după 4 zile în România. Ori îl ţineau în soluţie salină, ori în oţet, peştele era stricat. Inclusiv în Deltă s-a livrat, inclusiv mari retaileri au achiziţionat. Îl distribuiau fie rondele împuţite, fie peşte proaspăt transportat cu trei bucăţi de gheaţă. După 4 zile de mers din Spania, mai era peştele foarte proaspăt? Ce era în interiorul lui, Dumnezeu cu mila”, a precizat procurorul Teodor Niță, care coordonează ancheta.

Membrii rețelei nu s-au gândit niciun moment la siguranța oamenilor. Vindeau chiar și pește stricat. Analizele efectutaate au arătat clar că peștele era periculos pentru consum. 

„- Mă, dar cam miroase. 
- Spală-l cu oţet sau taie-l rondele şi ţine-l la marinat ca să nu miroasă”, este una dintre discuțiile interceptate.

 

Adauga comentariu