S-a stabilit cum se merge la şcoală în semestrul doi, în judeţul Braşov. Peste 60.000 de elevi din cei 86.000 se reîntorc în școli

Urmare a comunicării, de către DSP Brașov, a situației epidemiologice la nivelul fiecărei localități, la data de 1 februarie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Brașov a inventariat efectivele de copii/elevi și profesori care revin fizic în unitățile școlare începând cu 8 februarie 2021.

Două localități sunt în carantină, cu o incidență de peste 6 la mia de locuitori, 4 localități sunt în scenariul roșu cu o incidență de peste 3 la mia de locuitori, 27 de localități se află în scenariul galben, cu o incidență de peste 1 la mia de locuitori dar mai puțin de 3 iar în 25 de localități incidența este de sub 1 la mia de locuitori, aflându-se în scenariul verde.

Astfel, Beclean şi la Şoarş afându-se în carantină, elevii vor face şcoala online, de acasă. Elevii din Codlea, Ghimbav, Prejmer şi Sâmbăta de Sus, acolo unde scenariul este roşu vor merge la şcoală după cum urmează: Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar şi Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu.

Inspectoratul Școlar Județean Brașov efectuează, prin intermediul personalului propriu, în perioada 1-5 februarie, inspecții tematice în toate unitățile școlare preuniversitare brașovene, inspecții care au ca principal scop îndrumarea și sprijinirea directorilor și a colectivelor de angajați din unități, în pregătirea spațiilor școlare pentru a putea primi în cele mai bune condiții de siguranță igienico-sanitare, copiii și elevii, începând cu 8 februarie. De asemenea, sunt verificate îndeplinirea condițiilor de siguranță la incendiu în conformitate cu statutul fiecărei clădiri și încadrarea acestora în prevederile legislației de specialitate.

Din datele colectate la nivelul județului, prin efortul comun al autorităților locale și al conducerilor unităților școlare, rezultă că au fost asigurate stocurile necesare de materiale de curățenie și igienico-sanitare obligatorii desfășurării activităților față în față în condiții de maximă siguranță.

Adauga comentariu