Salarii de mii de euro, prime de murături și de 8 Martie și pentru bărbați. Totul este posibil la Compania Apa

Potrivit BizBrașov, directorul general al companiei, Dorin Fătu a câștigat, 378.306 lei din salarii. Lunar, reiese un venit de peste 31.000 de lei, adică aproape 7.000 de euro.  

Directorul economic a câștigat 309.847 de lei, adică peste 25.800 de lei lunar, aproape 5.500 de euro, iar directorul tehnic avut un salariu de 162.960 de lei, adică un venit lunar de 13.580 de lei, aproape 3000 de euro. 
Și dacă salariile nu ar fi suficiente, la Compania Apa sunt și prime mai puțin obișnuite. Pe lângă bonusurile de Crăciun sau de Paște angajații mai primesc

prime de 8 martie (inclusiv bărbații, dar la doar jumătate diun cuantumul acordat doamnelor) și prime de murături (anul acesta cuantumul primei de murături a fost de circa 400 de lei). Mai mult, cea mai importană primă acordată este așa-zisul „beneficiu” și se calculează de fiecare șef de serviciu în funcție de aportul adus companiei prin serviciile sale, mai scrie bizbrasov.ro.

Compania Apa este controlată de CJ Braşov şi CL Braşov, ambele cu câte un procent de 42%, restul acțiunilor fiind împărțite între mai multe localități din județ.

Adauga comentariu