Scandalul de la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie continuă. Facultatea de Medicină îl agrează pe noul manager interimar, dar se plânge de o șefă de secție care ar fi dat studenții afară din spital

Consilierii județeni au fost informați azi de scrisoarea trimisă de Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Brașov prin care unitatea de învățământ salută decizia CJ Brașov privind numirea managerului interimar Bîgiu Nicușor Florin la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie. În schim apar reclamații la adresa unui alt medic.

 „Salutăm decizia CJ Brașov de a numi în funcția de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie un cadru didactic universitar al Facultății de Medicină și membru al Senatului Universității în persoana domnului asistent universitar doctor medic Bîgiu Nicușor Florin. Vă aducem în atenție faptul că avem multiple solicitări scrise din partea conducerii Facultății de Medicină adresate managerului spitalului cu privire la necesitatea desemnării doamnei conferențiar doctor medic Roxana Miclăuș în funcția de șef secție recuperare neuro-psiho-motorie. Numai anul trecut au fost formulate trei astfel de solicitări, fără a primi o soluționare legală și rapidă. Am menționat, de asemenea, fostului manager al spitalului, doctor Grigoriu, nemulțumirile doamnei conferențiar Roxana Miclăuș și a studenților aflați în stagiile de pregătire pe secția clinică de recuperareneuro-psiho-motorie, darea lor afară din spital de către șefa de secție doamna doctor Cornelia Soare. Nealocarea unui spațiu optim pentru schimbarea ținutei de spital. Supunerea doamnei conferențiar Roxana Miclăuș unor presiuni psihice insuportabile, dar și comentarii denigratoare ale doamnei doctor Cornelia Soare la adresa cadrelor Facultății de Medicină și a studenților facultății. Având necesitatea intrării de urgență într-o stare de legalitate, secția clinică trebuie condusă de un cadru universitar, dar și într-un raport firesc cu cadrele și studenții Facultății de Medicină, vă solicităm numirea cu celeritate a doamnei Roxana Miclăuș în funcția de șef secție clinică de recuperare neuro-psiho-motorie.”

În continuare, concursul pentru ocuparea postului de manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie rămâne suspendat ca urmare a unei decizii date de instanță.

Adauga comentariu