Scuze publice, puțin cam târziu, de la Carrefour după ce o tânără a fost bătută de agenții de pază

Compania Carrefour își cere scuze în urma incidentului din 1 decembrie în care o tânără de 18 ani a fost bătută se agenții de pază care o suspectau de furt. Declarația vine cam cu întârziere, la trei săptămâni de la incident.

„Ne-am fi dorit ca zilele acestea să transmitem doar mesaje de Crăciun, de ajutor față de cei care au nevoie. Așa cum o facem prin toate acțiunile noastre de zi cu zi. Dar avem un mesaj mai important: ne exprimăm public regretul pentru un incident intolerabil petrecut între agenții de securitate și o clientă, la magazinul nostru. Înainte să-i ajutăm pe alții, trebuie să nu rămânem indiferenți la ce se întâmplă sub ochii noștri.

Politica în aceste cazuri este clară: nu tolerăm nici forme de agresiune, și nici nu ne substituim autorităților în a stabili vinovăția cuiva. Vă promitem deschidere și transparență maxime.

Vă mulțumim și pentru momentele în care ne lăudați, și pentru cele în care ne criticați. Știm că vă doriți ca societatea în care trăiți să fie una mai empatică, mai implicată și atentă. Am greșit, vom învăța din ce s-a întâmplat și vom lucra astfel încât să devenim mai buni”, este postarea de pe pagina de Facebook a Carrefour.

Fata are un certificat medico-legal care dovedește clar că a fost bătută și a depus și plângere penală. Poliția care cercetări atât pentru suspiciunea de furt în cazul fetei, dar și pentru purtare abuzivă în cazul agenților de  pază.

Adauga comentariu