Skate Park-ul de la Râșnov este tot mai aproape de realitate

„Extinderea și dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement sportiv și a serviciilor publice în turism în zona Complexului Olimpic Valea Cărbunării”,  așa cum este denumit proiectul prin care se va realiza skate park-ul a primit undă verde, iar pentru acest lucru se vor accesa fonduri europene.

Fișa de proiect a fost depusă pe 31.08.2020 de către primăria Râșnov la Agenția de Dezvoltare Regională Centru, iar zilele acestea a venit confirmarea că proiectul a parcurs etapa de analiză a îndeplinirii criteriilor formale și a celor obligatorii și a fost declarat conform și eligibil.

Valoarea totală a proiectului este de 24.041.809 lei cu tot cu TVA, adică 4,975 milioane de euro. Din această sumă, procentul de 2% va fi finanțat din bugetul local al orașului Râșnov.

Proiectul va fi realizat în vecinătatea trambulinelor. Acesta va cuprinde o pistă de long-board, între 1800 şi 2000 de metri, care porneşte din zona trambulinelor, gradene terasate, locuri noi de parcare, trasee pentru role, biciclete şi skate-uri, dar și trasee de escaladă.

Adauga comentariu