Spitalul Regional Brașov : 31 secții, 77 de specialități, 26 săli de operații, 972 paturi. Va costa 490 de milioane de euro și va fi gata în 2028

Consorțiul de firme selectat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în cadrul acordului de finanțare nerambursabilă cu Primăria Brașov a prezentat studiul de fezabilitate pentru construirea Spitalului regional de urgență Brașov, document care stabilește condițiile optime de construire a acestui spital, termenele și necesarul de investiții.

Conform studiului de fezabilitate, viitorul spital va avea 31 secții, 77 de specialități, 26 săli de operații, 972 de paturi, din care 56 sunt pentru spitalizarea de zi, o capacitate de 370.000 de pacienți pe an, atât spitalizați, cât și cei tratați în ambulatoriu, cele mai noi aparate și echipamente medicale din România.Termenul estimat pentru pentru inaugurarea spitalului este prevăzut în 2028, construcția lui fiind evaluată la 440 de milioane de euro, iar valoarea echipamentelor, aparatelor și dotărilor medicale, la 50 de milioane de euro.

După ce studiul de fezabilitate va fi evaluat de către Municipalitate și Ministerul Sănătății, documentul va fi dezbătut cu specialiștii în sănătatea publică, pentru ca, după finalizarea acestor discuții, să fie supus aprobării Consiliului Local.

Consorțiul de firme care a lucrat la elaborarea studiului de fezabilitate este format din PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP.

,,Este un moment esențial din perspectiva rolului pe care ni l-am asumat noi, comunitatea locală, pentru că, iată, ajungem să închidem acest capitol, să avem un studiu de fezabilitate, să avem calcule realiste și un concept solid cu privire la dezvoltarea acestui spital. De aici încolo rolul nostru devine unul secundar, pentru că această investiție este important să fie asumată de către Ministerul Sănătății, date fiind atât scara investiției, cât și impactul, care nu este doar pentru Brașov, este și pentru județele din jur, și vorbim de peste un milion de cetățeni care vor beneficia de serviciile acestea medicale. Prin urmare, așa cum am agreat prin parteneriatul semnat cu Ministerul Sănătății și cu Consiliul Județean, de aici încolo soluția de finanțare și preluarea investiției vor fi făcute de către Ministerul Sănătății, iar noi ne vom lupta în continuare ca lucrul acesta să se întâmple. Cred că datele prezentate sunt cifre realiste pentru România. Vorbim despre nevoia reală de spitale, și mai ales de spitale de înaltă capacitate și de înaltă tehnologie, și de un act medical modern. Vorbim despre trei spitale regionale pe care Ministerul Sănătății le-a dezvoltat din fonduri naționale, la care se adaugă acest proiect care este tot un spital regional, dar pentru care comunitatea brașoveană a suportat cheltuielile cu dezvoltarea studiului de fezabilitate. Soluții de finanțare vor fi și există, ar trebui identificate și găsită rețeta potrivită pentru fiecare proiect în parte, cu atât mai mult cu cât vorbim despre PNRR, pe de o parte, care are o dimensiune medicală, vorbim de viitorul Program Operațional Sănătate și vorbim inclusiv de posibilitatea unui parteneriat public privat între minister și entități private, care să ducă această investiție pe un orizont mai lung de timp. Din ultimele informații pe care le am de la Ministerul Sănătății, soluția va fi cel mai probabil un mix de surse de finanțare.Nu sunt specialist, dar din toate discuțiile pe care le-am avut - cu comunitatea, cu specialiștii din comunitatea locală - dimensiunea acestui spital este una bună, cu atât mai mult cu cât el vine cu toate dotările moderne care ajută la scăderea duratei de spitalizare. Pe de altă parte, nevoia de spitale de monospecialitate, mai ales în zona de pneumoftiziologie și infecțioase, a fost una vizibilă, a fost una foarte clară în ultima perioadă, marcată de pandemie. Avem nevoie de clădiri noi, avem nevoie de aparate noi, avem nevoie de un act medical de calitate, inclusiv în zona aceasta de monospecialitate, iar spitalul de pneumo și infecțioase va fi un astfel de spital. Va fi o investiție, din punctul de vedere al bugetului, mult redusă față de Spitalul Regional și putem vorbi de finanțare din PNRR, și de finalizarea acestui spital, înaintea celui regional“, a declarat primarul Allen Coliban.

 

 

Adauga comentariu