Tânăr din Braşov acuzat de tâlhărie calificată după ce a ameninţat un bărbat cu un cuţit şi i-a furat telefonul şi o sumă de bani

Un bărbat ar fi amenințat cu un cuţit un alt bărbat, în timp ce se aflau pe raza municipiului Brașov și i-ar fi sustras celui din urma un telefon mobil, precum și o sumă de bani.

Polițiștii au depistat și identificat bărbatul ca fiind un tânăr, în vârstă de 23 ani, din municipiul Brașov.

Astfel, în baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 mai 2021, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile față de acesta.

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “tâlhărie calificată”.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Adauga comentariu