Tânăra care și-a ucis bebelușul și l-a îngropat în grădină este acuzată de omor calificat. A fost reținută și dusă în arest

Ana Marian Ioniță (29 ani) , femeia care luna trecută și-a ucis bebelușul și l-a îngropat în grădină  va fi acuzată de omor calificat și riscă 25 de ani de pușcărie. Femeia a fost cercetată inițial pentru pruncucidere, dar ancheta a scos la iveală că a premeditat totul. Femeia a fost reținută și se află în arestul Poliției.  „A fost schimbată încadrarea juridică a faptei în omor calificat. S-a declinat competența de soluționare a cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie. Suspecta a fost reținută pentru 24 de ore“, a anunțat Poliția Brașov. 

Femeia lucra la dispensarul din comuna Lisa și a ascuns sarcina. Când a început să se îngrașe și a fost luată la întrebări de medicul din comună și-a dat demisia și a spus că și-a găsit alt loc de muncă. Înainte să își ucidă copilul și-a serbat ziua de naștere. Apoi l-a sufocat pe micuț și l-a îngropat în grădină.

Tânăra a mai născut alți patru copii și pe toți i-a abandonat în maternitate. Povestea halucinantă a femeii este prezentată pe larg de Monitorul de Făgăraș.  În anul 2009 femeia a născut primul copil, pe Marian, pe care l-a abandonat la Maternitatea de la Făgăraş. După doi ani, în 2011, Ana Maria l-a năcut pe Ştefan, care a avut aceeaşi soartă ca şi primul copil. Ştefan a fost lăsat fără remuşcări în grija personalului de la Maternitate. Bebeluşii au fost preluaţi la scurt timp de Direcţia pentru Protecţia Copilului Braşov, care i-a încredinţat unei familii din Braşov în vederea adopţiei. Ana Maria nu s-a oprit însă aici.

În anul 2012, la 3 noiembrie, a mai adus pe lume un băieţel căruia i-a pus numele Mihail. A scăpat şi de acest bebeluş. Rămasă singură, fără obligaţii, în octombrie 2013 l-a născut pe Alexandru tot la Maternitatea Făgăraş. Și acești copii au fost abandonați. 

Sursa Foto: Monitorul de Făgăraș

Adauga comentariu