Trasee de drumeție pentru toată familia. Vă puteți plimba în natură și aveți parte de peisaje superbe

Muntele Tâmpa este o mare atracție atât pentru turiști cât și pentru brașoveni. Se poate ajunge în vârf cu telecabile, dar și pe jos. Sunt patru trasee de drumeție acesibile chiar și copiilor. Trebuie să aveți o pereche de ghete sau chiar adidași vara și dorință de mișcare.

Pentru a ajunge în vârful Muntelui Tâmpa, turiştii care vor să facă mişcare pot alege dintre patru trasee, cu grade diferite de dificultate: Drumul Serpentinelor, Drumul Cavalerilor, traseul care pleacă din cartierul Răcădău şi Treptele lui Gabony.

Drumul Serpentinelor, traseu marcat cu triunghi roşu, este cel mai uşor şi are 800 de metri. Drumul porneşte de pe Aleea Brediceanu (aleea de sub Tâmpa), ajunge lângă telecabină, urcă apoi pe Drumul Serpentinelor şi ajunge la Restaurantul Panoramic şi pe Vârful Tâmpa.

Un alt traseu este Drumul Cavalerilor, marcat cu dungă albastră, care pleacă de la Bastionul Ţesătorilor şi duce pe vârful muntelui pe Şaua Tâmpei. Acest drum are doi kilometri lungime şi duce mai departe până în Poiana Braşov, dar traseul până la staţiune durează trei ore.

Al treilea traseu pleacă de la Curmătura dintre Dealul Melcilor şi Tâmpa, apoi trece prin Şaua Tâmpei şi în final vârful muntelui. Are doi kilometri lungime şi este marcat cu triunghi albastru. Cel mai greu traseu, cel marcat cu triunghi galben, este pe treptele lui Gabony (nobil maghiar care a donat mulţi bani pentru oraş). Este însă şi cel mai spectaculos.  

Turiştii urcă în abrupt 167 de trepte din piatră prin pădure. Este nevoie de încălţăminte de munte sau măcar de adidaşi care să nu alunece. Drumul nu este unul uşor şi durează o oră. Efortul însă merită pe deplin. Din loc în loc printre copaci sunt luminişuri de unde se poate admira Braşovul în toată splendoarea lui. Există şi mese şi bănci pentru ca turiştii să se mai odihnească.

Turiştii care aleg să urce pe Tâmpa pe jos trebuie să ştie că se pot întâlni cu urşi, porci mistreţi sau chiar vipere. Dacă nu se abat însă de la poteci sunt în siguranţă.

Drumeții în Piatra Craiului

Turiștii care vor să admire frumusețile Parcului Național Piatra Craiului nu trebuie să rateze o plimbare la pas prin Prăpastiile Zărneştiului. Estre o drumeţie de câţiva kilometri, însă traseul este accesibil oricui. Zona este celebră pentru peisajele pe care le oferă. Frumuseţea şi sălbăticia locului au făcut ca Prăpăstiile Zărneştiului să ajungă şi platou de filmare. Aici s-au înfruntat Mărgelatul şi trupele arnăuţilor în „Drumul Oaselor“ şi tot aici s-au filmat şi scene din „Cold Mountain“. Zona a fost platou de filmare şi pentru un videoclip al trupei Rammstein. 

Prăpăstiile sunt un defileu străjuit de stânci înalte şi străbătut de un drum şerpuit. În unele zone, stâncile de pe cele două laturi ale drumului par că se ating, fapt care face plimbarea să fie una spectaculoasă. Dacă afară este soare, se produce un fel de joc de lumini între stânci şi razele soarelui care este extraordinar de privit. 

Pentru turiștii iubitori ai muntelui în Piatra Craiului sunt și trasee speciale. Nu sunt uşoare şi este bine să veniţi echipaţi. Salvamontiştii recomandă ca drumeţiile să se facă în grup. 

Traseul nr. 1 porneşte din partea nord-estică a parcului, de la Centrul de Vizitare al Parcului Naţional Piatra Craiului din Zărneşti, străbate o fâneaţă bogată în specii, apoi urcă spre Valea Crăpăturii, mărginită de habitate de stâncării până în Şaua Crăpăturii. De aici turiştii se pot îndrepta spre Cabana Curmătura. Traseul are o lungime de aproximativ 6,4 km.

Traseul nr. 2 porneşte de pe Valea Râului Mare, pătrunde în Cheile Zărneştilor şi apoi străbate pădurea până la Cabana Curmătura, care constituie prilejul unui popas. De aici, vizitatorii vor urca spre vârful Piatra Mică, zonă cu o mare deschidere, un bun prilej pentru observarea zonei subalpine precum şi a peisajului parcului. În continuare, traseul coboară spre Poiana Zănoaga şi revine la Cabana Curmătura. Traseul are o lungime de aproximativ 10,7 km. 

Traseul nr. 3 porneşte din zona de sud a parcului, din localitatea Sătic (judeţul Argeş), urmând Valea Dragoslovenilor până la Cabana Garofiţa Pietrei Craiului. De aici vizitatorul urcă prin pădure ajungând la Cerdacul Stanciului, o formaţiune exocarstică spectaculoasă. De aici vizitatorul se va putea întoarce la cabana Garofiţa Pietrei Craiului. Traseul are o lungime de aproximativ 6,1 km. 

Traseul nr. 4 porneşte din Dâmbovicioara (judeţul Argeş), traversând cheile Dâmbovicioarei unde este localizată şi cunoscuta Peştera Dâmbovicioara, urmând Valea Brustureţului până la cabana Brustureţ. De aici traseul urcă prin pădure, ajungând la refugiul Grind, situat la începutul urcuşului spre vârful La Om (Piscul Baciului), apoi vizitatorii mai bine antrenaţi pot urca spre vârful La Om pentru a observa zona subalpină şi alpină.

Pe lângă cele patru trasee turistice care duc spre cele mai frumoase în zone, în Parcul Naţional Piatra Craiului există alte câteva zeci. 

Canionul 7 Scări

Canionul 7 Scări este unic în Europa de Est ca mărime. Este un defileu săpat în calcar situat în Masivul Piatra Mare. Lungimea acestuia este de 160 de metri, cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 1.050 de metri. Defileul este format din şapte scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele şi care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări creşte. Accesul la Canionul Şapte Scări se face extrem de simplu, dinspre localitatea Timişul de Sus şi Dâmbul Morii, de pe Drumul Naţional 1 (traseu banda galbenă).

Aici se află cea mai lungă tiroliană din ţară, dar şi tiroliene pentru copii. Tiroliana are în total 2,1 km şi 23 de trasee atât pentru adulţi cât şi pentri copii. Tronsoanele au o înclinaţie între două şi patru grade, iar cel mai scurt traseu are 47 de metri, iar cel mai lung 273 de metri. Pentru cei mai mici, în partea de jos a traseului sunt deschise şi două trasee cu grad de dificultate scăzut. Tiroliana porneşte de la canion, urmează traseul drumului forestier din zonă, trece pe lângă cabană şi traversează pârâul Şapte Scări prin mai multe puncte. 

 

 

Adauga comentariu