VIDEO Accident grav pe Hărmanului. O mașină a intrat în stâlp. Una dintre victime este în stare critică

Un grav accident de circulație s-a produs în această dimineață pe strada Hărmanului. Un autoturism a intrat într-un stâlp. Potrivit primelor informații de la ISU Brașov, la fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD și un ecjipaj cu apă și spumă. Două persoane au fost rănite, dintre care una este în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare. În final ambele persoane au fost transportate la spital. 

„Un bărbat, în vârstă de 73 ani, care conducea un autovehicul pe strada Hărmanului din municipiul Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a lovit un stâlp. În urma impactului au rezultat două victime, respectiv conducătorul auto și un pasager, care primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului„, a declarat  comisar de poliție Alina-Maria Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Brașov. 

Viteza neadaptată la condițiile de drum este principala cauză a accidentelor de circulație la Brașov. Astfel, ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză, în primele opt luni ale anului, au fost înregistrate 54 accidente grave soldate cu 11 persoane decedate și 57 persoane rănite grav. 

Adauga comentariu