VIDEO Dan Barna și Dacian Cioloș au prezentat alianța 2020 USR-PLUS la Brașov: Vrem să câștigăm alegerile Europarlamentare

În cadrul conferinței Aliantei 2020 USR-PLUS din 3 martie 2019, Dan Barna și Dacian Cioloș au vorbit despre ce își propune Alianța pentru alegerile europarlamentare și despre ce vor să facă în Parlamentul European.

Cei doi cred că Alianța are cea mai bună listă de candidați la europarlamentare de când e România membră a UE. Acest lucru îl va confirma sau infirma timpul și activitatea aleșilor. Ca noutate, Alianța 2020 USR-PLUS își ia angajamentul în fața electoratului ca fiecare europarlamentar să deschidă cel puțin două birouri europarlamentare de reprezentare în țară. Și că atunci când nu sunt la Bruxelles vor fi în țară.

Alianța mai consideră că aceste alegeri reprezintă și un referendum simbol pentru România, în care românii aleg dacă vor să îndrepte România într-o direcție europeană din punct de vedere a valorilor și a prosperității. Alianța își propune câștigarea alegerilor europarlamentare, pentru județul Brașov, dar și obținerea majorității la alegerile parlamentare din 2020.

„Aceste alegeri sunt importante și din perspectiva faptului că viitorul Parlament European va fi cel care va dezbate și va repartiza viitorul buget european pentru următorii șapte ani. Pentru România e esențial să mențină și chiar să crească alocarea bugetară pentru fondurile europene, atât pentru dezvoltare regională și pentru politica de coeziune, dar și pentru agricultură și dezvoltare rurală“, a spus Dacian Cioloș

 „Vrem să nu ne mai facem de râs în Parlamentul European. Vrem să trimitem oameni pregătiți profesional“, a spus Dan Barna. 

 

Adauga comentariu