VIDEO Traian Băsescu în vizită la Brașov. Critici la adresa PNL, a Guvernului și a euroscepticismul

Traian Băsescu, aflat în vizită la Brașov, critică propunerea senatorului Florin Cîțu, prin care se prevede diminuarea resurselor financiare ale UE pentru politica agricolă comună și utilizarea acestei surse financiare pentru crearea armatei europene. Armata europeană este o propunere a președintelui Franței, prin care s-ar putea face ruperea de Statele Unite din punct de vedere militar.

Traian Băsescu precizează că poziția partidului său este împotriva propunerii.  Politica agricolă comună este cea care garantează UE asigurarea nevoilor de hrană cetățenilor UE și asigurarea hranei la un preț acceptabil. PMP nu vede credibilă o armată a UE. Resursele militare ale statelor UE sunt angajate în sistemul de planificare NATO. Acest lucru ar însemna slăbirea NATO, prin retragerea de trupe. Traian Băsescu spune că NATO este cel mai sigur drum prin care România își poate garanta securitatea.

Tot cu ocazia vizitei la Brașov, Traian Băsescu a criticat și poziția Guvernului Dăncilă cu privire la realizarea reactoarelor trei și patru de la Cernavodă. Acesta critică semnarea unui memorandum pe care Guvernul Dăncilă l-a semnat cu China pentru construirea reactoarelor trei și patru de la Cernavodă, în contextul în care scrisori de intenție au existat și de la SUA și de la Canada. Băsescu critică faptul că dacă construcția se va face cu China România va fi dependentă de un stat care nu este aliat al României, deși este prieten și că va vulnerabiliza sectorul energiei electrice.

Totodată, Băsescu critică și legea offshore, care prin condițiile ei a alungat partenerii occidentali.

Traian Băses cu a mai făcut precizări și pe partea de securitate a UE. Vulnerabilitățile de securitate pe care le vede sunt atât externe, cât și interne. Pe parte externă, vulnerabilitățile sunt relația deteriorată cu SUA, situațiile de la frontiera cu Ucraina și prezența militară a Rusiei în peninsula Crimeea și relația foarte tensionată dintre Kosovo și Serbia.

Pe partea de vulnerabilități interne, Băsescu amintește de problema migrației extracomunitară, riscul terorist, vulnerabilitatea frontierelor, politica externă pentru nerespectarea tratatului de la Lisabona. Cea mai mare amenințare pentru viitorul UE este euroscepticismul, naționalism-populismul și suveranismul.

Suveransimul afișat de guvernanți prin formula „suntem suverani, să nu ne spună Bruxelul ce avem de făcut” este o idee toxică și mincinoasă, care contribuie la dezmembrarea UE. Băsescu susține că odată cu semnarea tratatului de aderare la UE ne-am angajat să respectăm tratatul de funcționare a UE, ceea ce înseamnă că odată cu acceptarea tratatului am acceptat și cedarea unei părți din suveranitate. Acest tratat stabilește competențele între Bruxel și statul național. Conform tratatului, la articolul trei, competențele exclusive ale UE sunt concurența, uniunea vamală, politica comercială comună, politica monetară și conservarea resurselor biologice ale mării. În acest caz statele naționale nu au voie să legifereze. La competențe partajate, art. 4, se găsesc: piața internă; spațiu de libertate, securitate și justiție; agricultură; pescuit; transporturi; rețele transeuropene de infrastructură; energie; medie; protecția consumatorilor; sănătatea publică; cercetarea, dezvoltarea, tehnologia, cooperarea în domenii ale ajutorului umanitar. În cazul acestor domenii, cât timp UE reglementează, statul național nu poate reglementa. Exemplul dat de Băsescu este justiția, unde pe parte statului de drept UE este cea care reglementează cele trei legi ale justiției: Statutul Magistraților, Legea de fincționare a CSM și Legea de organizare a justiției.

În cazul migrației, Băsescu afirmă că UE ar trebui să aibă un regulament al migrantului, care să se aplice unitar în toate statele UE și în baza căruia se reglemetează statutul unui migrant, în ce condiții intră, în ce condiții rămâne, în ce condiții muncește și în ce condiții este repatriat.

Adauga comentariu